În popor, ziua de vineri 13 este considerată una cu ghinion. Se zice că, pentru a scăpa de necazuri, cel mai bine e să eviți anumite lucuri. Iată ce le sperie cel mai mult pe starurile din showbiz.
Victoria Beckham (44 de ani) se declară o femeie foarte superstițioasă, care pleacă urechea des la credințele păgâne ale diferitelor popoare. Creatoarea de modă, soția lui David Beckham, spune că într-o zi de vineri 13 nu trece sub nici o formă pe sub o scară. Dar asta nu-i nimic, căci e o superstiție destul de comună. Vedeta britanică a recunoscut că dacă se întâmplă să întâlnească o coțofană într-o astfel de zi, o să-i dea bună ziua. Ne întrebăm ce formulă de salut va folosi.
Chris Martin, solistul trupei Coldplay, are o superstiție care nu se găsește în niciun manual. Ai zice că a căutat un mod de a ieși în evidență și la acest capitol. Într-un interviu acordat publicației Herald Sun din Melbourne, Martin a recunoscut că înainte să urce pe scenă are un ritual compus din 18 lucruri de la care nu se abate niciodată. „Cele mai multe dintre ele sunt prea amuzante ca să le pot reproduce, însă una din superstițiile mele este că trebuie să mă spăl pe dinți înainte de a urca pe scenă, altfel nu mă simt inteligent”, a declarat cântărețul.
Actrița Jennifer Aniston (49 de ani) nu pășește niciodată în avion decât cu piciorul drept în față. Asta după ce atinge cu degetele unei mâini fuzelajul aeronavei, pentru a fi sigură că va fi un zbor fără incidente.
Cântăreața Missy Elliott (47 de ani) nu se înțelege deloc cu pisicile de culoare neagră. Artista a mărturisit că dacă se întâlnește cu o astfel de felină pe stradă, pur și simplu face cale întoarsă și se baricadează în casă. Chiar dacă are ceva de făcut în ziua respectivă.
Cameron Diaz (45 de ani) simte nevoia să bată în lemn în diverse ocazii. „Doamne ferește să nu se întâmple asta”, „Doamne ferește să nu se întâmple cealaltă” și pac!, bate în lemn de câteva ori. Totuși, actrița nu are nicio teamă în compania pisicilor negre. „Nu de puține ori am călătorit cu avionul într-o zi de vineri 13, chiar în brațe cu o pisică neagră”, a mărturisit acum câțiva ani actrița.
Actorul Colin Farrell (42 de ani) avea o curea norocoasă, pe care o purta mai ales în ziua de vineri 13. Din nefericire pentru el, a pierdut-o în septembrie 2011, întâmplare care l-a devastat. A anunțat public că oferă 25.000 de dolari celui care i-o recuperează, însă nimeni nu a reușit să dea de urma talismanului său. Cureaua nu era un accesoriu oarecare, ci avea o încărcătură emoțională foarte mare.
Conform starului de la Hollywood, cureaua era un cadou special de la tatăl lui, fostul fotbalist Eamonn Farrell, pe care a cheltuit peste 5.000 de dolari, de-a lungul anilor, doar pentru a o repara și întreține.
Alte curiozități despre Vineri 13
Actorul Christian Bale (44 de ani) adoră să se ia la trântă cu superstițiile, așa că trece intenționat pe sub scări. Întâmplător sau nu, starul american născut în Țara Galilor a cunoscut faima la vârsta de 13 ani când a fost distribuit în pelicula Empire of the Sun (Imperiul Soarelui) a lui Steven Spielberg. Într-o serie de interviuri recente, Bale a mărturisit că acel rol l-a marcat pe viață.
Citește și: Alte superstiții ciudate de care oamenii chiar țin cont
Cântăreața Taylor Swift (28 de ani) sparge toate miturile legate de superstiții. Artista, care s-a născut într-o zi de 13 (decembrie), a împlinit 13 ani într-o zi de vineri 13.
De fapt, cifra 13 o urmărește peste tot, iar un exemplu este și faptul că primul ei album muzical a ajuns în topuri după 13 săptămâni, iar primul cântec de pe acesta are o introducere de 13 secunde. A câștigat primul ei premiu MTV pe 13 septembrie 2009, iar compania pe care a înființat-o se cheamă 13 Management.
Gallery