ß
Bill Whitfield și Javon Beard au fost alături de el în ultimii săi ani și au povestit cum era viața alături de megastar într-un volum care a și fost bestseller la vremea lui.
Whitfield a început prin a povesti cum, în 2006, a fost angajat de un prieten pentru a lucra pentru un ,,client misterios”, care s-a dovedit a fi megastarul Michael Jackson. Whitfield, care lucrase anterior pentru Uptown Records, l-a cooptat și pe Javon Beard, care a devenit cel de-al doilea bodyguard de încredere al lui Michael.
În volumul ,,Remember the Time: Protecting Michael Jackson in His Final Days”, semnată de cei doi și editată de jurnalistul Tanner Colby, bodygyarzii au dezvăluit o mulțime de lucruri mai puțin știute despre megastar.
Câteva dintre acestea:
A avut relații de lungă durată cu două femei misterioase
Cei doi au spus că Michael avea cel puțin două iubite pe care le vizita constant, chiar și în timpul mariajului său cu Priscilla. Megastarul le-a interzis bodyguarzilor să le spună membrilor familiei sale, managerilor și copiilor săi despre existența acestor femei și avea chiar și nume de cod pentru ele: la una se referea cu apelativul ,,Friend” (n.r. Prietena), în timp ce pe cealaltă o numea ,,Flower” (n.r. Floarea). Bodyguarzii au spus că MJ nu le-a dezvăluit niciodată numele real al celor două femei.
Avea mereu cu el o servietă cu bani
Michael avea mereu cu el un geamantan în care păstra mereu aceeași sumă: 200.000 de dolari. Pe lângă această sumă, Michael mai avea în servietă tot timpul și o statuetă de Oscar (reală).
Era un adevărat tocilar
Prea celebru ca să poată ieși din casă, Michael își petrecea majoritatea timpului citind. Foștii bodyguarzi spun că îi plăcea să citească orice, însă era atras în mod special de anumite domenii: istorie, artă și știință. Ei spun că de fiecare dată când mergea să cumpere cărți, el achiziționa volume în valoare de minim 5.000 de dolari. Potrivit unei alte povestioare a celor doi bodyguarzi, în 2007, de exemplu, pe când vizita Los Angeles, MJ a găsit un anticariat și i-au plăcut așa mult cărțile încât a cumpărat tot anticariatul. A plătit 100.000 de dolari.
Michael avea mania persecuției
MJ trăia constant cu teama că ar putea fi înregistrat audio sau video, așa că, înainte să se cazeze undeva, el își punea bodyguarzii să întoarcă camera de hotel cu susul în jos și să verifice ca nu cumva să existe device-uri de monitorizare ascunse. La un moment dat, când a descoperit că o limuzină închiriată avea camere video în interior, a refuzat să o returneze până nu s-a asigurat că nu există vreo înregistrare pe camere.
Avea nume de cod pentru copiii săi
Din motive neunoscute, Michael le cerea bodyguarzilor să se refere la cei trei copii ai săi cu nume de cod, nu cu numele reale. Acest lucru se întâmpla, însă, doar în afara casei. În casă bodyguarzii aveau voie să le spună pe nume.
Asculta doar muzică clasică
Deși era Regele Pop, Michael disprețuia muzica pop. Sau cel puțin așa spun foștii bodygyarzi. MJ asculta doar muzică clasică, preferații săi fiind Bach, Beethoven și Tchaikovsky. El începuse să dezvolte o adevărată obsesie pentru muzica clasică în ultimii săi ani și făcuse playlist-uri care rulau pe repeat atât în casă, cât și în mașină.
Își ducea propriul lui popcorn la cinematograf
Se știe că MJ închiria tot cinematograful când voia să vadă un film cu copiii săi. Un fapt mai puțin știut e că el își aducea de acasă popcorn.
Media blackout
Michael ura atenția pe care o primea constant din partea presei, așa că nu avea în casă televizor și nici computere. Când dorea să afle, totuși, o informație, îi ruga pe bodyguarzii săi să caute și să îi spună. La fel se întâmpla și când era nevoit să vorbească cu cineva prin e-mail. MJ ceruse însă să aibă abonament la ediția print a Wall Street Journal, ziar pe care îl citea cu religiozitate.
Gallery