ß
  • PRO TV
  • Demi Moore, prădată de hoți. Hoțul nu a dat dovadă de o inteligență sclipitoare, dar totuși a reușit

Demi Moore, prădată de hoți. Hoțul nu a dat dovadă de o inteligență sclipitoare, dar totuși a reușit

Demi Moore, prădată de hoți. Hoțul nu a dat dovadă de o inteligență sclipitoare, dar totuși a reușit

Demi Moore a fost victima unei fraude financiare, scrie TMZ.

Actrița a pierdut aproape 170.000 de dolari după ce un bărbat pe nume David Matthew Read, în vârstă de 35 de ani, a semnalat băncii AmEx că un card pe numele Demi Moore a fost pierdut. Banca a picat în plasa bărbatului și a trimis cardul la adresa indicată de acesta. 

Detaliile sunt încă neclare și nu există nicio mărturie oficială din partea autorităților în acest sens, însă TMZ scrie că, potrivit informațiilor exclusive pe care le deține de la surse din cadrul anchetei, bărbatul s-a dus apoi și a făcut cumpărături de peste 169.000 de dolari. Printre magazinele pe care le-a vizitat se numără și Nordstrom și Saks Fifth Avenue, două branduri foarte cunoscute din Los Angeles. 

Read a fost prins datorită camerelor de supraveghere din aceste două magazine și și-a mărturisit imediat fapta. 

TMZ mai scrie că bărbatul s-ar afla în acest moment în spatele gratiilor. Alte publicații au contactat reprezentanții oficiali ai actriței pentru a confirma sau infirma informațiile prezentate cu titlu de exclusivitate de TMZ, dar până în acest moment nu au primit niciun răspuns.

Actrița a mai fost victima unui jaf și în 2015. Atunci, hoții i-au luat bunuri personale în valoare de 200.000 de dolari. O anchetă a fost deschisă la acea vreme după raportarea furtului dintr-un depozit în care Demi îşi păstra cele mai scumpe haine. Jaful a fost descoperit atunci de un asistent al actriţei și ancheta a arătat că ușa nu era forțată, constatare care a condus la ipoteza că furtul a fost comis de cineva care lucra în spațiul de depozitare. 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni