Celeste Barber a fost numita cea mai amuzanta femeie de pe Instagram de platforma WhoHaha, dupa ce a inceput sa parodieze pozele vedetelor, in spirit de gluma.
Femeia careia nu ii lipseste deloc simtul umorului se fotografiaza in aceleasi ipostaze cu cele ale vedetelor internationale, iar fotografiile ei starnesc hohote de ras.
Printre vedetele pe care le-a satirizat se numara Rihanna, Miley Cyrus, Emily Ratajkowski sau Beyonce. Prin initiativa sa femeia nu vrea doar sa aduca zambete pe fetele oamenilor, ci si sa atraga atentia asupra influentei pe care social media o are asupra noastra.
Celeste a devenit celebra pe Instagram unde are peste 3.6 milioane de urmaritori si posteaza frecvent colaje care demostreaza diferenta dintre viata reala si ceea ce vedetele afiseaza pe internet. Pentru ca pe retelele sociale persoanele publice afiseaza siluete de invidiat si vieti ce par a fi perfecte, multe tinere femei simt o presiune uriasa de a se ridica la standardele lor, chiar daca de cele mai multe ori ele nu sunt reale.