Duminica aceasta de la ora 18:00, Paul Angelescu, corespondent special Stirile PRO TV, aduce in atentia telespectatorilor problema centurii Bucurestiului. Modernizarea ei este o promisiune facuta de politicieni ce dureaza de zeci de ani care, conform declaratiilor oficiale ar fi trebuit sa fie gata inca din 2014. Astazi, in 2018, cei ce sunt nevoiti sa foloseasca centura Capitalei stau la cozi de kilometri pe un drum plini de gropi.
Romania trebuia sa aiba inca din anii ‘90 o centura largita la 4 benzi si inca una construita de la zero in regim de autostrada, cel putin pe hartie. Premieri, ministri, sefi ai companiei de drumuri de toate culorile politice au vizitat de-a lungul anilor santierele de pe centura. Insa, in urma tuturor acestor vizite, au ramas doar promisiunile facute de fata cu presa.
Pentru realizarea acestui reportaj, Paul a calatorit si in Bulgaria comparand, astfel, doua tari cu un trecut similar - acelasi nivel de dezvoltare si aceleasi probleme cu coruptia. In realitate, insa, bulgarii au centura, romanii au ramas cu planurile. Inca din 1996 centura Bucurestiului apare in legile de amenajare a teritoriului. De-a lungul anilor s-au platit zeci de studii de fezabilitate, consultanti, proiectanti si avocati. Au fost semnate contracte de sute de milioane de euro.
„Romania a ramas singura tara din Europa a carei capitala nu are o centura ocolitoare moderna. Pe cel mai important nod rutier al tarii se circula incet, periculos si foarte, foarte scump. In timp ce soferii care folosesc centura Capitalei isi distrug masinile in gropi si irosesc timp si carburant, in jurul Sofiei, de exemplu, se circula cu 120 de kilometri pe ora in regim de autostrada. Din cei 70 de kilometri de centura, doar 19 sunt modernizati. Si acestia prost. Oficialii din Ministerul Transporturilor au avut nevoie de 3 ani si jumatate ca sa plimbe hartii dintr-un birou in altul pentru un sens giratoriu pe centura. Vorbim de centura de nord. Singura portiune modernizata. Un proiect care s-a dovedit atat de prost gandit incat a pus in pericol viata pietonilor, a soferilor si pana si traficul aerian!”, a declarat Paul Angelescu.
Cum au raspuns autoritatile atunci cand au fost luate la intrebari, cum arata centura construita la bulgari, dar si ce marturisiri fac soferii nevoiti sa foloseasca centrura, ramane de vazut, duminica, de la ora 18:00, la PRO TV.
Tu cand ai spus ultima data Romania, te iubesc?
Toate reportajele pot fi urmarite pe www.romaniateiubesc.stirileprotv.ro.