Adevarate bijuterii arhitecturale, zeci de case maramuresene vechi - din lemn de stejar - au fost salvate si modernizate.
Oameni iubitori de frumos si de traditii le-au cumparat, le-au demontat bucata cu bucata si le-au mutat in locuri pitoresti din tara, unde sunt cazati turisti. Tot mai multi romani au transformat, in ultimii ani aceste comori in case primitoare si confortabile.
In localitatea Glod din Alba, Alin Musat, un asistent medical care lucreaza intr-un spital din Italia, a readus la viata 3 case maramuresene. Au peste o suta de ani si sunt construite din lemn de stejar, cu acoperis de sindrila. Ca sa le aduca la poalele Apusenilor, Alin le-a demontat bucata cu bucata.
Alin:“Casele sunt facute ca un lego, ca un puzzle. Lemnul e crestat in asa fel incat casa trebuie construita de jur imprejur. Ca sa poata fi mutate casele sunt marcate cu ceara in asa fel incat fiecare lemn ajunge la locul lui.”
La interior, tanarul a salvat tot a putut din vechile case maramuresene.
Din dragoste pentru casele vechi si la Surdesti in Maramures, doi tineri - sot si sotie - si-au propus sa amenajeze o mica asezare cu locuinte traditionale. Au renuntat la o viata printre straini, in Emiratele Arabe, si au cumparat 3 case din stejar pe care le-au desfacut si le-au mutat.
In doua case, tinerii primesc acum turisti iar pe a treia au transformat-o in sala de mese. Investitia - facuta din economii si fonduri europene - a fost de aproape 140 de mii de euro
O casa traditionala din lemn, veche de peste un secol, poate costa intre 5 si 7 mii de euro. Mutarea si modernizarea ei poate depasi insa de 5 ori aceasta suma.
Vezi VIDEO pe StirilePROTV.ro!