Maramuresul istoric, recunoscut drept „Tara lemnului”, are nevoie de ajutor, pentru a-si pastra identitatea.
Arhitectii au sarit in ajutorul oamenilor si au proiectat schite si ghiduri de constructie pentru case in stil traditional, pe care le ofera gratuit. Constructia, insa, trebuie ridicata din banii proprietarilor.
Arhitect: „Acoperisul este in patru ape, cu laturile mai abrupte. Invelitoarea este din dranita. Casele traditionale sunt mai linistite, nu au forme complicate. Prezenta prispei este obligatorie, pentru ca ea creeaza un anumit ritm, jocurile de lumina si umbre care aduc poezie.”
Asadar, o casa traditionala din lemn nu se ridica usor. Toti pasii sunt descrisi in ghidul creat de autoritati si arhitecti. Pana acum, specialistii au proiectat cinci case mici, sub 150 de metri patrati. Urmeaza sa schiteze si pentru suprafete mai mari.
Proiectul de salvare a identitatii Maramuresului poate fi implementat deja in 18 sate. Doritorii primesc schitele si sfaturile de constructie gratuit, dar locuintele si le ridica din banii lor.
Satul Budesti este inclus in acest proiect, pentru care Consiliul Judetean a alocat in total 200.000 de lei. Oamenii tin la traditie si le-au transmis aceasta dragoste si tinerilor, care acum salveaza locuintele batranesti.
De pilda, bunica Maria locuieste in casa ei veche de peste 100 de ani. Nepotul din Anglia i-a trimis bani pentru reparatii.
La nivelul intregii tari, exista 32 de ghiduri cu sfaturi menite sa-i ajute pe cei care vor sa isi construiasca o casa traditionala. In Maramures, specialistii au creat patru manuale cu zonele etnografice din judet.
Vezi VIDEO pe StirilePROTV.ro!