Gabriela Duțescu: "Am trei copii - Andreea, fata mea, și băieții mei, Tudor Chirilă și Smiley"

Redacția Redacția

Actualizat 20. 11. 2017

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

Gabriela Duțescu este o maestră a vocilor. Este de meserie foniatru, adică antrenor de voci. Lucrează în echipa lu Tudor Chirilă la Vocea României, dar a antrenat de-a lungul timpului și vocea lui Smiley, sau a Didei Drăgan, a Corinei Chiriac sau Marcel Pavel.

Interviu de Cristina Stănciulescu
www.cristinastanciulescu.ro

Mulți sunt artiștii care îi datorează vocea, sau mai exact, menținerea ei în parameteri de performanță. În afară de asta, doamna Gabriela Duțescu este un om fermecător. Prezența ei transmite organizare, tenacitate, putere, inteligență, disciplină. 

Istoria domniei sale de viață este plină de momente care, scrise în cartea de istorie, au devenit capitole de durere. Bunicul și bunica doamnei Duțescu s-au cunoscut în lagăr. Așa își începe povestea doamna Duțescu. 

Cum s-a întâmplat? 

Strabunicul meu a fost medicul homeopat al țarului Rusiei! Țarul a fost ucis de rușii bolșevici și medicul lui firește că a ajuns în lagăr cu toată familia. Bunicul meu venea de la studii din Anglia și a fost prins pe drum și băgat și el în lagăr. Acolo a cunoscut-o pe bunica. S-au căsătorit după ce au ieșit, au venit în România și s-au stabilit aici. Și-au făcut un atelier mecanic pe care l-au crescut ca afacere.

Au făcut doi copii, primul fiind tatăl meu. El s-a căsătorit și așa am apărut eu, la finalul lui 1948, într-o perioadă grea, fiindcă din 1946 începuseră naționalizările. Și, din niște oameni foarte bogați, am devenit foarte săraci. Fiindcă nu numai că s-a făcut naționalizare, ci și rechiziționare și toate utilajele pe care familia mea le avea, au fost luate de Sovrom Construct, o firmă rusească. În 1964 regimul comunist care ne-a adus numai „bucurii”, ne-a anunțat că această casă în care locuiesc acum, trebuia demolată pentru sistematizarea cartierului. Așa că au dărâmat 3 sferturi din atelierul din curte , au dărâmat 3 sferturi din casă și aici s-a mutat un indivd care lucra în construcții, iar pe noi ne-a mutat într-un alt imobil, la comun, într-un apartament cu 2 camere- bunicii, iar tata, mama și cu mine la etajul 7, tot în 2 camere. Între timp în 1964 de Crăciun a murit bunicul, iar în 1971, la 49 de ani a murit tatăl meu.... Asta tot ca o consecință a vremurilor pe care le-au trăit. După ce a căzut regimul comunist, chiar din 1990 am început procesele de recuperare a casei și terenului care aparținuseră familiei mele... Dar după ce le-am depus, au trecut 2 ani și m-am dus să aflu ce s-a hotărât, cerându-mi și actele înapoi. Numai că mi-au spus că nu mai au ce să-mi dea pentru că mi-au mâncat șobolanii hîrtiile... Vă dați seama cum erau dacă au apelat la acest motiv! 

Nu pot să cred!

Ba, da și vă rog să scrieți asta! Asta a fost motivarea! Dar eu trebuia să fiu nebună să depun actele originale. Și le-am spus că mai am un rând de copii. După alți doi ani, când iar nu am avut câștig de cauză, m-a dus iar să îmi iau actele. Vorbim de un act de expropiere de utilitate publică! Norocul meu a fost că bunicii mei nu au acceptat nicio despăgubire la vremea când au fost scoși din casă! Și mă duc din nou și îmi depun iar actele! Și mai stau vreo doi ani și ceva! Și mă duc să văd care e rezoluția și aflu că subsolul cu acte fusese inundat și actele mele dispăruseră din nou! Și atunci le-am mai pus o dată! A treia oară a fost cu noroc și după 7 ani de procese, am câștigat! Dar degeaba, fiindcă nici atunci nu am fost pusă în posesia casei, pentru că magistratul răspunzător cu cazul fusese avansat și uitase să semneze actele... Dar în fine, s-a terminat și cu asta și am reușit să intru în casă... Of, Doamne! Am găsit acolo naționaliățile noastre conlocuitoare foarte, foarte amărâte... Și, ce îmi văd mie ochii aici? În mijlocul acestei încăperi în care ne aflăm, care avea un parchet de stejar spendid, era o mare groapă în care era un ceaun și niște pirostrii. Cu parchetul meu se făcea mămăligă și alte mâncăruri! De la un cap la altul erau sârme! Baie nu exista. Wc-ul nu exista, era doar o groapă... În pereți erau găuri de asemenea! Și încep să mă gândesc ce mă fac! Nu aveam de gând să vând, era imposibil. Și am reușit să repar totul, în timp, cu greu... Și în anul 2000 m-am mutat și eu în casa mea. Deci după 10 ani de procese și chin, am reușit! 

Cum ați reușit să faceți această meserie? Cum ați ajuns să fiți această maestră de voci pe care toți artiștii o adoră?

În 1974 la Centrul Medical ORL Dr. Hociotă a fost deschis un cabinet de foniatrie. Eu, absolvind Conservatorul, m-am dus acolo și am fost angajată pentru că aveau nevoie de cineva care să știe muzică. Terminasem conservatorul. Deschinzându-se acest cabinet de foniatrie, am trecut prin toate etapele de pregătire. Am învățat să fac o demutizare- adică să învăț copiii surdo muți să se exprime prin sunete și nu prin semne. Copiii erau atunci învățați ca fiecare sunet întâi să fie simțit și apoi reprodus. După ce am terminat cu demutizările, am început cu recuperarea vocii vorbite. 

Care a fost primul pacient dintre artiști?

Actorul Fory Etterle. Răcise... L-am ajutat să își recupereze vocea. Api a urmat doamna Beate Fredanov pe care am ajutat-o de asemenea să își recupereze vocea. Avantajul meu era că știam foarte multă medicină. Lucrând în spital, am avut posibilitatea să văd un laringe, să citesc foarte multă cazuistică, să învăț foarte mult!...

Artiștii au altfel de corzi?

Nu. La toată lumea sunt la fel.



Atunci cum de vocile sunt diferite?

Prin educare! Copil fiind ai o voce foarte subțire. Să luăm un băiat de exemplu. E un „urlător” de mic. Acum 20 de ani o voce a unui băiat se schimba la 14 ani. De vreo câțiva ani încoace vocea unui băiat nu se mai schimbă la 14 ani ci, din cauza perturbările apărute mai nou în corpul lor, vocea se schimbă de la 12 ani! Se formeză un alt tip de voce care la băiat se numește „tulburare de mutație a vocii”. Eu le zic cocoșei în devenire. Dacă un copil pânăl a 12 ani a fost excelent, de la acea vârstă lucrurile se vor schimba, fiindcă glasul îi fuge. Tu ca profesor, trebuie să îi dai alte piese de cântat, fiindcă altfel riscă să facă noduli.

Așa se fac nodulii pe corzile vocale?

Da. Prin urlete, țipete și o tehnică vocală greșită! E valabil și pentru copii și pentru adulți. Corzile sunt de 2 mm grosime și au 2 cm în lungime. Sunt ca două fâșiuțe!

Înseamnă că dvs trebuie să știți mai bine decât oricine care este valoarea tăcerii..

Da, sigur că da!

Cum se explică faptul că actorii sau căntăreții au voci atât de diferite?

În funcție de grosimea corzilor vocale ești încadrat, la bărbați- bas, bariton, tenor. Basul are corzile mai groase și mai scrte. Tenorul le are mai subțiri și mai lungi.

Și dacă vine cineva la dvs care vrea să vorbească precum un actor îl puteți ajuta?

Nu mă ocup de actori, dar da, aș putea învăța. 

Deci oricine ar putea...

Nu. Depinde de vocație. Poate să îmi spună că dorește să vină. Dacă nu exită vocație, totul e degeaba. „Gâtul” trebuie să fie în armonie cu ”urechea”....

Ce voci vă aduceți aminte că au fost remarcabile?

Cozorici, Calboreanu... Ce impostații aveau! Când spuneau o frază, o simțeai până în creier!

Vocea este amprenta unui om?

Sigur că da! Dar nu este oglinda sufletului lui...

Ce spune ea despre un om?

Depinde... Nu poți lua întodeauna omul ca voce a lui. De ce? Pentru că ea poate fi lucrată, poate fi interpretată de tine ca stăpân al ei.

Dar ce este oglinda sufletului unui om?

Ochii sunt. Ei nu trădează niciodată. Vocea trădează.

Cine v-a trecut prin mâini?

Dida Drăgan, Gina Patrichi, Leopoldina Bălănuță, Tudor Chirilă, Corina Chiriac, Marcel Pavel. 

Ce au învățat de la dvs?

Au învățat să îți controleze vocea în primul rînd, să o protejeze pentru a nu mai ajunge de unde au plecat. Să îți dau un exemplu: Paula Seling. Cu ea am plecat de la o octavă și un pic și am ajuns la contra do!

Și în operă?

L-am avut pe Dan Iordăchescu cu care am lucrat foarte mult. Avea corzile scurte și groase, era un bariton celebru!

Ce voci de operă v-au plăcut?

Monserrat Caballe și Freddie Mercury.

Aveți copii?

Da. Andreea, fata mea, și, pe lângă ea, Tudor Chirilă și Smiley care sunt băieții mei.

Citește despre Gabriela Duțescu și pe www.cristinastanciulescu.ro