Ca sa ii motiveze si pe tineri sa-si faca un rost la sat, un primar din Maramures a gasit o metoda care da roade.
Cu bani europeni, a deschis un atelier de croitorie, unde lucreaza in prezent 40 de localnici. Unii dintre ei chiar s-au intors acasa de peste hotare ca sa munceasca aici.
Un angajat poate primi chiar si 2.500 de lei pe luna.
O familie s-a intors din Londra in urma cu doi ani. Oamenii au luat decizia dupa ce au aflat ca primarul din satul lor - Oarta de Sus - a amenajat, cu bani europeni, un atelier de croitorie. Ei au fost primii angajati.
MARIANA MORAR, angajata: "Am lucrat in Londra la menaj, timp de 1 an de zile. In 2015 m-am intors si m-am angajat aici. O sansa care nu a mai fost la noi, mai ales ca suntem acasa cu copiii."
Exemplul lor a fost urmat si de Crina, o localnica in varsta 43 ani, care - dupa un an de somaj - a intrat in bransa croitorilor.
Investitia in acest atelier s-a ridicat la aproximativ o suta de mii de euro.
In ultimii ani, aproximativ 570 de persoane au plecat din localitate pentru a munci fie in strainatate, fie in orasele mari din judet.