Mihaela Radulescu si Cabral Ibacka vor aduce cele mai spectaculoase coregrafii, dansuri care transmit emotia dincolo de micile ecrane, foarte mult umor si momente spectaculoase in casele tuturor romanilor, incepand din aceasta primavara!
Pro TV a achizitionat licenta de productie a formatului Dancing with the stars, de la BBC Production. Cu peste 30 de premii la nivel global, show-ul este o competitie de dans intre 11 perechi formate din dansatori profesionisti si celebritati. Cuplurile se intrec live in fiecare editie a show-ului si prezinta, de fiecare data, noi stiluri de dans, pana ce sunt eliminate din competitie.
In curand, Mihaela Radulescu si Cabral vor fi gazdele acestui show grandios si le vor aduce telespectatorilor un spectacol extraordinar si foarte multa distractie.
Mihaela Radulescu este una dintre cele mai importante persoane din media din Romania, avand peste 20 de ani experienta in televiziune si presa scrisa. Este pasionata de sporturi extreme si a facut gimnastica ritmica de performanta. Mihaela a acceptat cu bucurie propunerea de a fi, alaturi de Cabral, gazda acestui show si a declarat: „Pentru dans trebuie sa ai pasiune, chef, stare, talent, indrazneala, libertate, incredere in tine. Dansul n-a facut niciodata rau nimanui, dansul e bucurie si emotie, distractie si flirt. Cine nu danseaza, nu iubeste, nu simte. Ma bucur enorm ca dansul revine in prim plan si ca va face, la Pro TV, un show fantastic. Distributia e super provocatoare, echipa e de milioane, iar prezentatorii... vis!”.
Cabral Ibacka este unul dintre cei mai indragiti prezentatori si actori de televiziune. Este una dintre figurile marcante din showbiz-ul romanesc, este spontan, se reinventeaza de fiecare data, reuseste sa surprinda prin tot ceea ce face si are o carisma inegalabila. Pentru Cabral, acest show reprezinta o adevarata provocare, pe care abia asteapta sa o inceapa: “Ani de-a randul, oamenii au aratat ca apreciaza emisiunile de dans, asa ca decizia de a oferi un spectacol bazat pe dans nu e o surpriza. Ramane sa vedem daca si de data asta vom reusi sa ne ridicam la nivelul asteptarilor romanilor, daca muzica si dansul, decorul, concurentii si prezentatorii vor insemna, laolalta, un spectacol de zile mari. Noi asa speram!”.
Show-ul Dancing with the stars este in productie in peste 49 de tari, printre care Argentina, Australia, Croatia, Franta, Germania, Italia, Marea Britanie, Turcia, Suedia sau Statele Unite ale Americii. Rezultatele de audienta pentru versiunea difuzata in Marea Britanie au crescut in fiecare an, ajungand acum sa fie cu 65% mai mari decat in momentul lansarii, in anul 2003, iar in Statele Unite ale Americii audienta atinge 25 de milioane de telespectatori.
Dancing with the stars este show-ul care ii va cuceri pe romani in aceasta primavara, cu un adevarat spectacol plin de lumina, energie, tehnica, lupta, forta si foarte multa distractie.
Gallery