Saptamana aceasta, de luni pana joi, concurentii din Supravietuitorul au avut parte de probe solicitante, recompense mult asteptate, mancare, eliminari si au avut de luat decizii grele, care au contribuit la votul final de la Consiliul tribal.
Probe intense, strategii, discutii aprinse si doua eliminari
In proba de recompensa, concurentii din tribul Araw au fost nevoiti sa fie sinceri si sa-si spuna parerile despre colegii lor, pentru a putea castiga cateva ore de rasfat si mancare. Raspunsurile lor la fiecare intrebare au fost sincere, insa cea care a reusit la final sa obtina recompensa, pentru prima data in competitie, a fost Adina, care l-a ales pe Iulian sa o insoteasca. Cu toate ca cei doi au avut parte de masaj, paturi confortabile, mancare si suc, nu a fost suficient pentru ei. Intorsi in trib, cei doi au gustat si din putina mancare a colegilor lor, iscand discutii.
Proba de imunitate le-a adus concurentilor o lupta grea. Au facut tot posibilul sa obtina talismanul imunitatii, dar Andrei, pentru a treia oara consecutiv, s-a concentrat, a fost foarte calm si a reusit sa iasa invingator, putand sa voteze la Consiliul tribal, dar sa nu fie votat.
Otniela, Andreea, Adina, Robert, Andrei si Iulian au fost ademeniti de Dragos Bucurenci cu mancare, in schimbul voturilor impotriva lor, un meniu insemna un vot. Adina a ales trei meniuri, Andreea si Iulian cate doua meniuri, Otniela si Robert nu au acceptat mancarea si au avut vot dublu la Consiliul tribal, iar Andrei a renuntat la votul lui in schimbul proviziilor pentru tot tribul. Decizia lui a fost intens comentata, iar Andreea i-a adus acuzatii grave.
Pe Insula exilului, Ina, Liviu si Lucian au avut parte de un duel care i-a luat prin surprindere. Ina si Liviu au fost nevoiti sa pescuiasca patru saculeti cu cifre, iar Lucian cinci saculeti, pentru ca s-a sacrificat pentru mancare cu cateva zile in urma. Cei trei au inceput sa aranjeze cifrele in ordine descrescatoare, iar Ina a terminat proba prima. Lupta s-a dat intre Liviu si Lucian, care, chiar daca avea un handicap cand a pornit duelul, a reusit sa invinga. Astfel, Liviu a parasit Supravietuitorul.
Inainte de Consiliul tribal, concurentii din tribul Araw si-au facut tot felul de strategii pe ultima suta de metri, Adina fiind sigura ca ea va fi cea data afara. Insa, dupa discutii aprinse si reprosuri la Consiliu, Adina si Andreea au primit cele mai multe voturi si, fiind egalitate, Otniela, Robert si Iulian au fost nevoiti sa mai voteze o data, iar Andreea a parasit competitia si s-a alaturat Raisei, lui Mircea A. si lui Musashy in juriul Supravietuitorul.
Saptamana viitoare, de luni pana joi, de la 22:30, concurentii vor avea parte de noi provocari, probe intense si ultimele eliminari inaintea marii finale.
Supravietuitorul – Pentru ca poti!
Gallery