ß
Dupa meciul transmis de Pro TV joi seara, Steaua ramane fara victorie in urma celui de-al patrulea meci din grupele Europa League, jucat impotriva formatiei FC Zurich, dar pastreaza sanse de calificare in primavara europeana.
Confruntarea LIVE dintre FC Zurich si Steaua, transmisa de Pro TV, a fost lider de audienta pe toate categoriile de public. La nivelul publicului comercial, cu varsta cuprinsa intre 18 si 49 de ani, meciul a obtinut 12.2 puncte de rating si 36.9% share, de peste doua ori mai mult decat postul de televiziune clasat pe locul secund, care a inregistrat 4.6 puncte de rating si 14% share.
Meciul a fost urmarit la Pro TV de peste 1.7 milioane de telespectatori la nivel national, pe intreg intervalul de difuzare, 22:06 - 23:56, iar cel mai urmarit minut al competitiei, de la 22:46, a reunit peste 2.1 milioane de telespectatori.
Joi, la Zurich, William de Amorim a ratat cea mai mare sansa de gol a Stelei, iar Nita a salvat echipa in cateva randuri de la o infrangere care i-ar fi anulat orice sansa de calificare. A fost 0-0 la Zurich, iar Steaua are trei puncte, este pe ultimul loc in grupa, dar se afla la doar patru puncte de prima pozitie, ocupata de Osmanlispor.
Echipa pregatita de Laurentiu Reghecampf va juca impotriva turcilor, pe 24 noiembrie, la Bucuresti. Meciul va fi decisiv pentru calificare si va fi transmis in direct, la Pro TV!