Nu toti oamenii pot spune despre ei ca sunt iubitori de animale. Exista o multime de persoane care nu concep sa traisca in casa cu un patruped, iar motivele pentru care refuza aceasta convietuire sunt multiple.
Multi se plang ca nu au timpul necesar sa se ocupe de un caine sau o pisica, altii considera ca nu e sanatos sa traiesti sub acelasi acoperis cu un prieten necuvantator, iar lista poate continua cu o multime de alte astfel de exemple.
Getzen, posesorul unui catel simpatic, din rasa Beagle, si-a gasit o iubita care se inscrie perfect in categoria descrisa anterior.
Dupa patru ani de relatie, barbatul si iubita sa au decis sa se mute impreuna. Bucuria traiului in comun a fost repede umbrita de o cerinta neasteptata a femeii din viata lui Getzen. Din pacate, prezenta catelusei Molly nu a fost dorita de iubita barbatului, asa ca femeia a decis sa ii dea un ultimatum. Aceasta i-a cerut sa scape de caine, constienta fiind totusi de durerea pe care aceasta despartire i-ar fi provocat-o iubitului sau, scrie Brightside.me.
Citeste si: Iluzia optica impresionanta creata cu ajutorul desenului. Ce ascunde cu adevarat aceasta imagine
Barbatul a decis sa publice un anunt in ziarul local, iar hotararea lui a schimbat totul.
"Iubita mea nu o place pe catelusa Molly. Prin urmare trebuie sa ii gasesc un nou camin. Este de rasa, dintr-o zona buna, si ne-am petrecut impreuna 4 ani. Ii place sa se joace, dar nu este foarte bine dresata. Are parul lung, prin urmare necesita o atentie deosebita. Adora sa i se poarte de grija. Nu prea doarme si face mult zgomot noaptea, in loc sa doarma atunci cand eu sunt la serviciu. Mananca cele mai scumpe si costisitoare feluri de mancare. Nu te intampina niciodata atunci cand ajungi acasa dupa o zi grea de lucru. Nu iti ofera niciodata sprijin neconditionat atunci cand ai mai mare nevoie de el. Nu musca, dar este prima care da startul unui conflict.
Prin urmare... daca cineva este interesat de egoista si lacoma mea iubita de 30 de ani, poate sa vina sa o ia! Eu si cainele meu ne dorim ca ea sa se mute cat mai repede posibil. Urgent!"
La cateva zile de la publicarea acestui anunt, Getzen a venit cu update: iubita lui s-a mutat din nou cu parintii sai, iar el si Molly sunt in cautarea unui nou prieten.