ß
Sambata, 4 iunie, a avut loc, in parcul Herastru, cea de-a doua editie Happy Run – Race for the Cure Romania, cea mai renumita cursa dedicata preventiei cancerului de san din lume.
Evenimentul a fost prezentat de Andreea Esca – Ambasador Fundatia Renasterea si carismaticul Cove, iar finalistii celui de-al cincilea sezon Vocea Romaniei, Michel Kotcha si Tomi Weissbuch, s-au alaturat acestei cauze si i-au incantat pe cei peste 2500 de participanti cu cateva melodii ritmate.
In cadrul festivitatii de premiere a fost lansata si Campania de SMS prin care se trang fonduri pentru programul Vieti impletite, destinat producerii de peruci pentru femei si copii aflati in tratament oncologic.
”Sunt bucuroasa ca anul acesta au fost mai multi oameni prezenti la cursa, ceea ce inseamna ca pot spera sa ajungem si noi la 65.000 de participanti, cati au fost la Roma, la cea mai recenta cursa Race for the Cure. Pentru cei care nu au putut ajunge, important este sa inteleaga mesajul pe care noi il transmitem, si anume ca femeile trebuie sa mearga o data pe an la un consult de specialitate, deoarece un cancer depistat la timp poate fi tratat. Oamenii pot ajuta si sustine aceasta cauza donand 2 euro prin sms la numarul 8838, bani care se duc pe manopera unor peruci din par natural pentru femeile care au facut chimioterapie.”, a declarat Andreea Esca.
Cove a completat: ”Am fost foarte fericit ca m-am putut alatura acestei cauze si ca am vazut un numar foarte mare de participanti, dornici sa ajute si sa se implice. Sper ca pe viitor mult mai multi oameni sa se inscrie la Happy Run – Race for the cure, pentru a oferi, la randul lor, un zambet femeilor care au luptat cu aceasta boala sau o sansa la un trai sanatos.”
Oana Cuzino, prezentatoarea emisiunii "Ce se intampla, doctore?", sustine aceasta campanie si a alergat sambata in cursa de constientizare a importantei preventiei cancerului. ”intotdeauna am participat cu placere si implicare la evenimentele organizate de Fundatia Renasterea menite sa ajute romanii sa fie mai constienti de importanta ingrijirii si sanatatii. Sambata am alergat si eu la Happy Run – Race for the Cure, un eveniment de renume mondial, organizat pentru a doua oara in Romania. Scopul gestului nostru este acela de a determina femeile sa constientizeze necesitatea efectuarii analizelor anuale pentru a preveni aparitia cancerului mamar. Am implicat-o indirect si pe fiica mea, Naomi, prin prezenta catelusei ei, Sushi.”, a declarat Oana.
Fondurile stranse in cadrul acestui eveniment vor fi folosite pentru a acoperi costul de manopera pentru perucile din par natural, care vor fi oferite pacientelor oncologice, sustinere psihologica pentru paciente, campanii de informare asupra importantei preventiei si depistarii precoce a cancerului de san, sustinerea asociatiei de paciente Renasterea si oferirea de investigatii medicale gratuite.
Gallery