Alergătorii care se înscriu în echipa Hope and Homes for Children - Team Hope - la Semimaratonul București 2016 pot câștiga un premiu special: o cină cu îndrăgitele jurnaliste Pro TV Amalia Enache și Corina Caragea.
Pentru o șansă la acest premiu, tot ce trebuie să faci este să intri pe hhc.ro/teamhope, să alegi cursa care ți se potrivește și să devii parte din echipa Team Hope. Câștigătorul cinei va fi ales prin tragere la sorți pe data de 16 mai.
Amalia Enache, prezentatoarea Știrilor Nopții de la PRO TV, este ambasador Hope and Homes for Children și susține programele organizației de peste 6 ani. Corina Caragea, prezentatoarea Știrilor PRO TV din Sport, se numără, de asemenea, între susținătorii Hope and Homes for Children, iar în luna februarie a fost alături de copiii cu nevoi speciale în cadrul Jocurilor Speciale de la Cavnic.
Team Hope a luat naștere din dorința de a extinde eforturile de strângere de fonduri ale Hope and Homes for Children în comunitate, prin crearea de noi moduri în care oamenii – sportivi pasionați sau începători, sponsori, parteneri, voluntari, susținători – să poată susține programele organizației dedicate celor mai vulnerabili copii din România.
Hope and Homes for Children lucrează în România de 18 ani. Ne concentrăm pe transformarea vieților copiilor abandonați în orfelinate sau supuși riscului de a fi separați de familiile lor. Prin eforturile noastre de până acum, am reușit să salvăm peste 5.540 de copii din instituții și să-i mutăm în medii iubitoare de familie, precum și să prevenim separarea a mai mult de 23.500 de copii de părinții lor și intrarea lor în ciclul nesfârșit al instituționalizării.