ß
  • PRO TV
  • Ce a declarat Carmen Manu dupa ce a parasit cortul Bake Off Romania INTERVIU EXCLUSIV

Ce a declarat Carmen Manu dupa ce a parasit cortul Bake Off Romania INTERVIU EXCLUSIV

Ce a declarat Carmen Manu dupa ce a parasit cortul Bake Off Romania INTERVIU EXCLUSIV

Carmen Manu nu a reusit sa impresioneze juratii, nici prin gust, nici prin aspect la proba eliminatorie din editia de luni seara, asa ca a parasit competitia.

1. Cum ti-ai descoperit pasiunea pentru cofetarie/patiserie?

In scoala generala am fost intr-o clasa speciala de gimnastica din aceasta cauza nu aveam voie sa mancam prea multe dulciuri. Am hotarat cu prietena mea, Izabela, pe cand aveam doar 10 ani, sa ne facem singure dulciuri cand parintii nu erau acasa. Apoi, bunica mea a fost catalogata drept artista in dulciurile pe care le facea. Niciodata nu a crezut ca o voi mosteni, pana intr-o zi cand a recunoscut ca am depasit-o si spunea tuturor ca am ceva magic in maini.

Era foarte mandra cand vedea ce fac. Apoi am devenit mama si din dorinta de a oferi copilului o alimentatie cat mai sanatoasa, ma straduiam sa fac totul cat mai bun, nu doar dulciurile, totul. La o masa organizata de mine, pe cand eram inca o incepatoare, am primit o critica finuta – totul este foarte bun dar ar trebuia sa umblii un pic si la design. Acela a fost momentul in care s-a declansat pasiunea, cautarile, perfectionarea si nu am putut sa nu incep sa-mi pun intrebarea auzita de la bunica mea, intrebare care mi-a devenit motto-ul de viata: “eu de ce sa nu pot?”

2. Ce te-a determinat sa participi la aceasta competitie?

Raspunsul este foarte simplu : am vrut sa vad daca sunt in stare sa fac fata unei provocari, pentru ca ador provocarile. Sincer, am avut multe indoieli si-mi pare rau ca nu am stiut sa “joc”, cu siguranta as fi mers mai departe. Mi-am dorit atat de mult sa ajung pana la episodul 7, pana acolo ma vedeam.

3. Cum ai facut trecerea de la domeniul in care activai la prajituri?

Prajiturile raman pentru mine pasiune si dragoste, modul meu de exprimare si de a aduce bucurie, deocamdata nu exista o trecere sau o schimbare

4. Cu ce preparat ai reusit sa impresionezi juratii pentru a intra in cortul Bake Off Romania? Descrie putin ce contine. 

La prima etapa am venit cu prajitura bunicii mele – Krantz – varianta de familie. Un blat de nuca, un blat de pandispan, o crema de vanilie si muuuuult Krantz. In etapa a doua mi-am muncit mintea foarte mult, am studiat prognoza meteo pentru ziua in care urma sa mergem la preselectia finala, am exclus tortul din start pentru ca, desi este cel mai spectaculos produs, m-am gandit ca toata lumea il va face. Si cum in mine se nascuse dorinta suprema de a intra in cort trebuia clar sa scornesc ceva-ul acela care sa-mi asigure locul.

M-am gandit sa combin un colac secuiesc sau Kurtoscolac facut in forma de Corn al Abundentei din care sa se reverse multe prajituri. M-am oprit la choix a la crème pentru ca eram precisa ca voi lovi mai multe gusturi, nu aveam cum sa dau gres. Nu toti avem aceleasi gusturi si m-am gandit la produsul care sa atraga cele mai putine critici. Am reusit sa ma incadrez in cele 3 ore doar schimband  Kurtos cu un aluat cu bors pentru saratele. Important este ca am scos ce mi-am dorit in proportie de 90 %. 

5. Care a fost primul gand cand ai intrat in cortul Bake Off Romania?

Multumesc Doamne! Asta a fost. Si apoi imi doream sa invat lucruri noi, si-mi doream sa aratam poporului roman ca se poate face ceva si cu armonie. Mai ales prajiturile trebuiesc lucrate cu dragoste, cu liniste, cu energia cea mai buna venita din suflet. 

6. Cum a fost experienta Bake Off Romania pentru tine?

Am ramas cu un gust amar pentru ca am fost atat de dezamagita de mine in momentul eliminarii, incat am declarat ca nu voi mai face in viata mea prajituri. N-am rezistat nicio saptamana. Dar, as lua-o de la inceput din clipa de fata. 

7. Care a fost cea mai dura proba pentru tine? 

Ultima proba cand am fost propusa pentru eliminare – am cerut apa pentru ca aveam emotii mari, era foarte cald, ma necajeau niste viespii, simteam ca ma ia cu rau si apa nu venea. Eu nu-mi doream decat sa ma pot concentra sa-mi iasa prajitura care oricum nu mi-a placut niciodata s-o mananc, Amandina. Atunci mi-am dorit cel mai mult sa ma pot concentra si parca nimic in jurul meu nu ma ajuta.  

8. Ce alte hobby-uri ai in afara de cofetarie/ patisserie?

Ador sa calatoresc si unde ma duc caut cofetarii sa vad ce fac bun, interesant si nou. Iubesc muzica clasica. Imi place sa merg la bazin, cu bicicleta in parc. In general, experimentez tot felul de lucruri si de multe ori le numesc hobby-uri temporare. Nu am niciodata timpi morti. Gasesc eu ceva de facut.

9. Spune-ne cateva lucruri pe care telespectatorii nu le stiu despre tine.

Am o colectie de ustensilele, o colectia de carti de bucate, improvizez cand nu am  ustensilele care mi-ar trebui cand imi vine vreo idee, petrec multe ore pe internet documentandu-ma. Am o relatie speciala cu copiii si mi-ar placea sa am o emisiune in care sa le citesc povesti, ma vad in rolul bunicutei care reuseste sa se faca iubita si respectata.

10. Care este preparatul cu care te mandresti cel mai tare? 

Preparatul cu care ma mandresc este cel cu ajutorul caruia m-am calificat in concurs, din pacate am doar cateva poze si nici acelea grozave. 

11. Care este reteta ta preferata?

Nu cred ca am o reteta preferata, dar cu siguranta am cateva prajituri pe care nu-mi place sa le mananc si totusi le-am facut macar o data.

12. Daca ai fi un produs de patiserie/cofetarie ce ai fi?

Cu siguranta ca as fi un choix a la crème, iar odata cu trecerea anilor sunt croquembouche - ca doar nu o sa spun ca am imbatranit, ci ca am devenit un pic mai crocanta.

13. Un mesaj pentru telespectatori

Traiti clipa cand si sa nu va umpleti de regrete si iubiti, iubiti, iubiti ! Iubirea te face mai bun!

16. Care este Cheful de care iti este frica?

Nu cred ca se poate numi frica! Tudor a fost cel care ma facea sa ma indoiesc de preparatele mele, Alex imi inspira respect, iar pe Simona imi doream sa n-o dezamagesc si pana la urma am dezamagit-o.

17. Care a fost prima prajitura facuta si pentru cine a fost?

Prima prajitura pe care am facut-o dupa o carte de bucate se numea Figaro si am facut-o impreuna cu prietena mea pentru noi doua, am umplut totul cu faina si am facut un dezastru total. 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni