ß
Cei 12 fermieri au intrat aseara in ferma care ii va gazdui pentru urmatoarea perioada. Anda Ghita, Saveta Bogdan, Mircea N. Stoian, AMI, Lili Sandu, Viorel Sipos, Benny Adegbuyi, Maria Constantin, Marcel Toader, Sorana Darclée, Paul Ipate si Octavian Strunila vor avea parte de o viata lipsita de petreceri, haine de lux, piscina sau saloane de infrumusetare. Relaxarea a fost inlocuita, inca din prima zi, cu munca!
Aseara, Benny a fost ales fermierul saptamanii de catre colegii sai. Acesta a avut voie sa umple un cos cu tot felul de produse alimentare pentru prima masa din ferma. Inca din primele clipe in care cele 12 vedete au ajuns in ferma, a aparut primul conflict: Anda Ghita si Mircea N. Stoian s-au ciondanit din cauza autoritatii pe care acesta a incercat sa si-o impuna.
In editia din aceasta seara concurentii au trecut de prima noapte si isi repartizeaza sarcinile.Ei isi organizeaza alimentele si decid cine vor fi cei doi servitori ai saptamanii, iar in urma afirmatiilor facute de Anda Ghita, primul servitor desemnat este chiar ea.
Cel de-al doilea servitor este Mircea N. Stoian. Cei doi trebuie sa asculte cerintele fermierului si sa se ocupe de lucrurile necesare in casa si in gospodarie. Urmeaza de vazut cum se vor descurca!
Miza este mare, iar titlul de Fermierul anului poate fi castigat doar de cel mai abil concurent! La Ferma vedetelor rezista doar cei mai puternici, cei care sunt dispusi sa munceasca, sa invete, cei care sfideaza lipsa confortului, praful si care pot demonstra ca sunt cei mai buni.