ß
Nici in vacanta, vedeta Stirilor Pro TV din sport nu poate sta departe de fotbal. In Portugalia, a imbinat utilul cu placutul si, intre o zi la plaja, seri cu vin de Porto, plimbari pe strazile Lisabonei si o vizita la cel mai cunoscut loc de pelerinaj catolic din intreaga lume, Fatima, Corina Caragea nu a ratat ocazia de a vedea pe viu un meci de fotbal pe celebrul stadion Jose Alvalade.
“M-am strecurat intre cei 33 de mii de spectatori pe stadionul Jose Alvalade la meciul din preliminariile pentru Mondial: Portugalia- Danemarca”, povesteste Corina Caragea, mandra ca s-a aflat pe un stadion pe care s-a jucat o finala UEFA. “Nu am plecat de acolo cu coji de seminte-n gluga hanoracului si nici cu cunostinte bogate de injuraturi. A fost un meci intens, intors in 5 minute, la care au asistat fara frica femei si copii”, spune prezentatoarea Stirilor Pro TV din sport, despre o o seara magica de fotbal pe un stadion modern, de 5 stele, “unde oamenii respecta si aplauda chiar si echipa adversa, stau in cozi organizate la suc in pauza...”.
Si cum dupa un meci de fotbal de asa intensitate, seara nu se poate incheia in Portugalia fara un pahar de vin de Porto, Corina a gustat din celebra licoare portugheza “intr-o carciuma de cartier, unde portughezii pusi pe distractie canta fado – inclusiv bucatareasa, chelnerul sau chiar patronul”.
Urmatoarea oprire, Fatima - centrul de pelerinaj catolic cunoscut în intreaga lume. “Am vazut locul unde Sfanta Fecioara a aparut in fata celor trei copii pastori si pelerini care strabat in genunchi distanta dintre piata bisericii si Capela”, povesteste vedeta Pro Tv, care a luat apoi la rand micile statiuni de pe Coasta Atlanticului: Estoril – unde odata se organiza Formula 1, Cascais, Sesimbra si cel mai vestic punct al Europei – Cabo Da Roca.
Dupa ce a vazut Lisabona de sus, din ascensorul Santa Justa, “un lift care m-a dus din centrul de jos al orasului, in cartierul cel mai inalt dar si centrul vietii de noapte in Lisabona - Bairro Alto”, Corina Caragea a fost atat de impresionata de capitala Portugaliei, incat a luat toate stradutele inguste si intortocheate la pas. “Lisabona este un oras pitoresc, o combinatie intre trecut si viitor, traditional si modern. M-am plimbat printre casute vechi, cu faianta pe pereti, carciumi, rufe atarnate pe sarma de la geam, monumente, dar si mall-uri moderne care se isca dupa un colt. De la Castelul Sao Jorge sau turnul Belem la stadioanele lui Sporting si cel al Benficai, de la mall-uri sau Piata Comertului - la lenevitul pe o banca din parcul din fata de la Manastirii Jeronimos, de toate am avut parte in Lisabona”, povesteste vedeta Pro TV, pentru care Lisabona a fost o lectie de istorie si un loc in care “am uitat cand a trecut vremea si mai ales in ce vremuri sunt. A fost o saptamana plina care a trecut foarte repede - m-am indurat sa stau la plaja – in Sesimbra - abia in ultima zi a vacantei si nu-mi pare rau. In toate vacantele iau orasele la picior, cu rucsacul in spate”.