O noua specie de plante carnivore a fost descoperita in Brazilia datorita unei fotografii realizate si publicate pe contul lui de Facebook de un iubitor al naturii din aceasta tara.
Noua specie face parte din familia Droseraceae si a primit numele de Drosera Magnifica intrucat este cel mai mare tip de planta din aceasta familie de pe continentul american si al treilea ca marime la nivel mondial.
Planta se distinge prin frunzele ei alungite care pot ajunge la 24 de centimetri, cu aspect de tentacule, impregnate cu substanta lipicioasa cu care sunt prinse insectele.
Fotografia plantei a fost facuta in 2012 de catre brazilianul Reginaldo Vasconcelos, in timpul uneia dintre excursiile lui obisnuite prin muntii din apropierea orasului in care locuieste, Governador Valadares, din statul brazilian Minas Gerais. Imaginea postata de el pe Facebook a fost vazuta de Paulo Gonella, cercetator la USP si colaborator al Gradinii Botanice Nymphenburg, din orasul german Munchen.
Citeste mai multe si vezi imaginile aici!