ß
Augustin Viziru si Ionut Iftimoaie au fost cei doi concurenti care au ajuns la duel, iar in urma probelor la care au fost supusi, Iftimoaie a fost cel care a iesit invingator, insa niciunul dintre ei nu a plecat de la Ferma.
Cu toate aceastea, in aceasta saptamana situatia a stat putin altfel pentru cei doi duelisti, nici unul dintre ei nefiind eliminat din Ferma Vedetelor datorita talismanelor cu cocosi pe care le-au castigat si care le-a dat imunitate tuturor concurentilor.
Asa cum era de asteptat, nu toti au fost incantati de aceasta schimbare de planuri, mai ales ca Fermierul Saptamanii viitoare urmeaza sa fie ales prin vot, iar duelistii sunt cei doi concurenti care au dreptul de a fi alesi in aceasta postura.
De-a lungul celei de-a sasea saptamani petrecute la Ferma Vedetelor, Dima Trofim, Fermierul Saptamanii, a ales doi Servitori. Rolul acestora a fost sa indeplineasca orice cerinta si sa aiba grija ca ferma sa functioneze perfect.
Tot el a ales si primul duelist, pe Ionut Iftimoaie, fiind primul concurent ce a riscat eliminarea si sansa de a pierde premiul de 50.000 de euro. Potrivit regulamentului, acesta l-a ales pe cel cu care urma sa se infrunte la duel, asa ca Ionut a decis ca ar putea sa-l invinga la probele finale pe Augustin Viziru.
Inainte de duel, cei doi au petrecut o noapte singuri, fiecare in cate o cabanuta din padure. A doua zi, duelistii au fost supusi probelor “Muta zama” si “Rouleta”, ambele castigate de Ionut.
Gallery