ß
Un fotograf a reusit sa surprinda imagini cu adevarat incredibile pe parcursul unei saptamani petrecute pe Muntele Teide, cel mai inalt din Spania, renumit ca fiind unul dintre cele mai bune locuri din lume pentru a fotografia stelele, scrie lifebuzz.com.
Pe pagina sa de Facebook, fotograful de origine norvegiana cunoscut sub pseudonimul TSO povesteste ca experienta de pe Muntele Teide a fost de departe cea mai epuizanta de pana acum, dar ca a meritat din plin sa indure oboseala.
"Am facut peste 16.500 de poze de pe El Teide, iar aceasta este ultima fotografie facuta inainte sa ma apuc sa-mi impachetez echipamentul. Este o imagine a Caii Lactate, facuta cu o expunere de 30 de secunde", a povestit TSO pe reteaua sociala.
Cele 16.500 de imagini au fost folosite la realizarea unui videoclip care surprinde miscarea stelelor si a norilor. Clipul a primit numeroase laude, multi spunand ca TSO a reusit sa surprinda o particica din Rai prin obiectivul aparatului sau de fotografiat.