Pepenele rosu, unul dintre fructele preferate ale verii pentru proprietatile sale racoritoare si savoarea unica, are, in afara de aceasta, numeroase beneficii pentru sanatate si proprietati mai putin cunoscute
Cu numai 46 de calorii la 250 de grame, pepenele rosu asigura 20% din doza zilnica recomandata de vitamina C si 17% din doza de vitamina A, informeaza huffingtonpost.com. In plus, acest fruct contine si fibre care favorizeaza sanatatea digestiva, precum si potasiu, mineral care regleaza tensiunea arteriala.
Pepenele rosu contine mai mult licopen decat rosiile
250 de grame de pepene rosu contin de 1,5 ori mai mult licopen decat o rosie proaspata - adica 6 miligrame, fata de 4 miligrame. Licopenul este un antioxidant care lupta impotriva radicalilor liberi ce afecteaza integritatea celulelor si sistemul imunitar. Pentru a beneficia cat mai mult de beneficiile licopenului din acest fruct delicios, depozitati-l la temperatura camerei inainte de consum.
Sucul de pepene rosu combate febra musculara
Sucul de pepene rosu are efecte racoritoare cand este consumat atat dupa o sedinta epuizanta de exercitii sportive, cat si inainte. Sportivii care au baut 450 de grame de suc inainte de un program de activitate fizica intensa au avut mai putine crampe musculare si un ritm cardiac mai scazut pe parcursul zilei. Expertii au explicat acest lucru prin faptul ca pepenele rosu contine o substanta denumita citrulina, care imbunatateste functionarea arterelor si scade tensiunea arteriala. Citrulina este prezenta in cantitati mai ridicate in coaja, un motiv in plus pentru a pune pepenii rosii la murat.
Citeste mai multe pe mediafax.ro!