Cat de mult a evoluat corpul uman datorita sportului: Revolutia recordurilor:

Redacția Redacția

Actualizat 5. 6. 2014

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

43 de recorduri au fost depasite in timpul Jocurilor Olimpice din 2008, de la Beijing. Alte 37 de recorduri au cazut apoi patru ani mai tarziu. Azi, cei mai mari campioni si detinatori de recorduri din perioada anilor ’50 ar termina competitiile pe ultimele locuri.

Fata de anii 1900, lucrurile s-au schimbat enorm. In primul rand, sportivii au devenit profesionisti. Dar ce inseamna, mai exact, asta? In 1954, Sir Roger Bannister a devenit primul om din lume care reusea sa alerge in cursa de o mila sub patru minute. Astazi, un copil de liceu cu calitati fizice impresionante reuseste sa-l depaseasca. Numai anul trecut, 1314 oameni au reusit, in competitii oficiale, sa-l bata pe Sir Roger Bannister. Una dintre diferentele importante e ca Sir Roger Bannister se antrena 45 de minute pe zi, in timp ce chiulea de la cursurile de ginecologie.

In 1904, Thomas Hicks reusea sa castige maratonul olimpic cu timpul de 3:28:53. Ca sa fie cel mai bun din lume, acesta a amestecat otrava de soareci si brandy pe care le-a consumat pe tot parcursul cursei. Si asta pentru ca la acea vreme alea erau substantele despre care se credea ca ofera corpului un “boost” de energie. Daca medicii nu interveneau la final, ar fi murit dupa linia de finish.

Iar acestea sunt doar doua exemple care arata nivelul antrenamentelor si cunostintelor sportive din acea perioada. Azi, cei mai mari producatori de echipamente sportive au divizii dedicate cercetarii si dezvoltarii noilor materiale. Inotatorii poarta echipamente speciale, atletii alearga pe suprafete noi care maresc aderenta si nu inghit energia eliberata de sportiv, nu pe zgura, iar jucatorii de tenis de top, prin contract, primesc rachete personalizate, in functie de forta lor, greutatea corpului, lungimea bratelor si inaltime. La inceput, corzile rachetelor de tenis erau din intestine de animale.

Stiinta face parte din joc, astfel “Messi sau Maradona” ori “Jesse Owens sau Usain Bolt” sunt dileme puse gresit pe masa. Pasiunea fanilor si nostalgia elimina matematica si realitatea din discutie de cele mai multe ori, iar raspunsul intrebarii "care a fost mai bun?" poate fi complet eronat.

In 1986, Bill Hoyt castiga aurul olimpic la saritura cu prajina reusind sa atinga inaltimea de 3.3 metri. Performanta sa de atunci nu l-ar fi calificat la Jocurile Olimpice din 2012, spre exemplu, si ar fi reprezentat putin peste jumatate din performanta campionului olimpic Steve Hooker, medaliat cu aur in 2008, care a sarit 5.96 metri. Care e marea diferenta dintre cei doi? In timp ce Hooker a folosit o prajina compusa din fibra de carbon, Hoyt a folosit o bucata de lemn.

*In graficul de mai jos puteti observa evolutia recordurilor la saritura cu prajina, in functie de tehnologia folosita de atleti. Desi si nivelul pregatirii, si alimentatiei, dar si capaciatea psihica a sportivilor conteaza enorm in aceasta ecuatie a detinatorilor de recorduri, tehnologia cantareste foarte mult. Odata cu trecerea la prajina din fibra de sticla si carbon, performantele au crescut enorm. Sursa grafic: MIT.

In ciclism, tehnologia a fost la fel de evidenta, si nu vorbim despre transfuziile lui Armstrong. In 1972, Eddy Merckx stabilea recordul pentru cea mai lunga distanta parcursa cu bicicleta intr-o ora: 49.431 kilometri. Pana in 1996, bicicletele au evoluat, devenind tot mai aerodinamice, iar recordul a ajuns pana la 56 de kilometri. In 2000 insa, Uniunea Ciclista Internationala a decis ca cei care vor sa mai atace recordul sa foloseasca acelasi echipament pe care Merckx l-a folosit in urma cu 28 de ani. Cea mai buna performanta? Cu 260 de metri mai mult decat Merckx. Astfel, cu tehnologia odata indepartata, recordurile s-au echilibrat.