Un impunator mastiff tibetan a fost vandut in China cu aproape 1,4 milioane de euro, devenind astfel unul dintre cei mai scumpi caini din lume, a anuntat miercuri presa chineza.
Cumparatorul, un bogat intreprinzator din domeniul imobiliar, a platit 12 milioane de yuani (1,39 de milioane de euro) pentru acest animal in varsta de un an si care cantareste 90 de kilograme. Tranzactia a avut loc in cadrul unei expozitii canine ce a fost organizata in provincia orientala Zhejiang, potrivit unui cotidian din Qianjiang.
Adeseori comparati cu leii, datorita coamei lor impunatoare in nuante de negru si rosu, cainii din rasa mastiff tibetan (denumiti si "dogi tibetani") au devenit ultima moda in randul chinezilor bogati, reprezentand "animalul-simbol" pentru statutul social al acestora.
Preturile de vanzare ale acestor patrupede puternice, masive si cateodata feroce, au crescut spectaculos in ultimii ani, depasind uneori pragul de 1 milion de euro.
Aceasta rasa canina este bine adaptata la conditii climatice extrem si la altitudine, fiind de multa vreme apreciata la vanatoare de catre ciobanii nomazi din Asia centrala. Proprietarii de mastiffi tibetani ii descriu ca fiind excelenti caini de paza, fideli familiei pe care o apara.
Mediafax
Gallery