ß
Joi seara telespectatorii au ras romaneste la ProTV. Cei mai multi au ales sa urmareasca cele doua seriale de comedie, "Las Fierbinti" si "O saptamana nebuna", productii care au surclasat celelalte programe ale serii si au fost lider de audienta.
Peste 3 milioane de telespectatori la nivelul intregii tari au fost cu ochii pe episodul din 6 martie al celui de-al cincilea sezon “Las Fierbinti” in minutul de maxima audienta atins la ora 21.09. Pe publicul comerical din mediul urban cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani, Pro Tv a obtinut la 21.25 un varf de audienta de 18,9 puncte de rating si 38,2 % cota de piata, in vreme ce Antena 1 obtinea tot atunci 10 puncte de rating si 20,3 % cota de piata.
“Las Fierbinti” a fost imbatabil joi seara pe toate categoriile de public, in intervalul orar 20.28-21.28.
Asa se face ca pe publicul sau tinta Pro Tv a obtinut o audienta medie de 14,8 puncte de rating si 31 procente din cota de piata, in timp ce Antena 1 obtinea numai 8,0 puncte de rating si 16,8 % cota de piata. Si la nivelul intregii tari Pro Tv a condus cu o audienta medie de 13,4 puncte de rating si 22,6 % cota de piata, Antena 1 fiind a doua cu 9.8 puncte de rating si 16,4 % cota de piata.
Cel de-al patrulea episod al serialului “O saptamana nebuna” de la Pro Tv a strans in fata televizoarelor joi seara aproape 2 milioane de telespectatori la nivelul intregii tari, in minutul de maxima audienta de la 21.34. Pe publicul comercial din mediul urban cu varste cuprinse intre 18-49 de ani, ProTv a inregistrat o audienta medie de 11,8 puncte de rating si 24,7 % cota de piata, pe durata difuzarii serialului (in intervalul orar 21.28-22.30), in vreme ce a doua clasata, Antena 1, avea 9,9 puncte de rating si 20,7 % cota de piata.