ß
Angelina Jolie intra in pielea unui personaj negativ in filmul "Maleficent", unde o interpreteaza pe vrajitoarea care a blestemat-o pe Printesa Aurora (n.r. Frumoasa din padurea adormita).
Transformarea Angelinei pentru filmul "Maleficent" este una de-a dreptul spectaculoasa: actrita apare purtand coarne negre, unghii lungi, lentile de contact verde deschis si pometi falsi.
Intr-un interviu acordat publicatiei Entertainment Weekly, Angelina Jolie a povestit ca aparitia sa de-a dreptul inspaimantatoare a pus probleme atunci cand producatorii au dat auditii pentru cateva roluri de copii. Micutii veniti la auditii au fost terifiati de infatisarea Angelinei si nu au mai vrut sa joace in film.
Drept solutie, in pelicula care va fi lansata in mai, apare fiica vedetei, Vivienne, singura care nu s-a speriat de costumul mamei sale.
"Copiii de 3-4 ani care au venit la auditii nu au vrut sa se apropie de mine. Ne trebuia un copil care sa ma placa si care sa nu se sperie de coarnele, unghiile si ochii mei", a povestit actrita.
Pana si Pax, fiul in varsta de 10 ani al Angelinei, a inceput sa planga cand si-a vazut mama costumata: "Cand m-a vazut Pax prima data a luat-o la fuga si s-a suparat. Eu am crezut ca glumeste, asa ca m-am prefacut ca il urmaresc, dar asta doar pana cand l-am gasit plangand", a mai spus Angelina.
Filmul "Maleficent" reia povestea "Frumoasei din padurea adormita", desen animat produs de Disney in 1959, si pune accent pe evenimentele care au determinat-o pe ursitoare sa devina malefica si sa arunce un blestem asupra Aurorei. Pelicula va fi lansata pe 30 mai, iar din distributie mai fac parte actori precum Sharlto Copley, Elle Fanning si Juno Temple.
Gallery