Spadasina Ana Maria Branza a cucerit, duminica, medalia de aur la etapa de Cupa Mondiala de la Budapesta, dupa ce a invins-o in finala pe Irina Embrich (Estonia), cu 15-7.
Anterior, Ana Maria Branza a invins-o pe Lyubov Shutova (Rusia), cu 11-10, in semifinale, dupa ce in sferturi trecuse de Marta Ferrari (Italia), cu 15-11.
In primele faze ale competitiei, Ana Maria Branza a trecut de adversare din Germania, Ungaria si Suedia.
Medalia de argint a revenit estoniencei Irina Embrich, iar cea de bronz italiencei Rosella Fiamingo si rusoaicei Lyubov Shutova.
In cadrul aceleiasi competitii, Bianca Benea, Ioana Adriana Dumitru si Amalia Tatatan au fost eliminate in primul tur, Raluca Cristina Sbarcia si Simona Pop au ratat calificarea in primele 32 de locuri, in timp ce Ana Maria Constantin s-a calificat in aceasta faza, dar nu a trecut mai departe.
Ana Maria a fost desemnata cea mai buna spadasina a anului 2013 la Congresul Federatiei Internationale de Scrima de la Paris.
Ana Maria Branza, locul 1 in clasamentul federatiei de specialitate, a primit, la Paris, trofeul pentru cea mai buna spadasina in 2013. Anul trecut, Branza a fost campioana europeana la individual, vicecampioana europeana cu echipa, ambele medalii fiind cucerite la Zagreb, si medaliata cu bronz la CM de la Budapesta, tot cu echipa.
FOTO: Mediafax / Mihai Dascalescu
Gallery