Declarat de New York Times “cel mai avangardist om de teatru din Statele Unite si chiar din lume”, regizorul Robert Wilson vine in curand la Craiova, pentru a pune in scena “Rinocerii” lui Eugen Ionescu.
Robert Wilson a fost invitat de Teatrul National din Craiova, care tot anul acesta organizeaza si “Festivalul International de Teatru Shakespeare”. Regizorul va incepe pe 13 ianuarie repetitiile pentru “Rinocerii”, piesa urmand sa aiba premiera pe 4 iulie.
Robert Wilson s-a lansat ca regizor in anii ’60 iar in 1976 a pus in scena “Einstein on the Beach”, poate cea mai celebra opera contemporana, creatia compozitorului Philip Glass. A devenit faimos pentru montarile sale grandioase. Cea mai impresionanta dintre acestea a fost un spectacol care a durat sapte zile si a fost pus in scena in varful unui munte din Iran.
Wilson a fost nominalizat la premiul Pulitzer pentru dramaturgie, insa a excelat si in alte domenii: coregrafie, pictura, sculptura si chiar ca actor. A colaborat nu doar cu cei mai mari dramaturgi ai secolului XX, dar si cu vedete pop: Tom Waits, Dita von Tesse, Brad Pitt si, recent, Lady Gaga.
Nu e pentru prima data cand Robert Wilson vine in Romania. Si in 2008 a fost aici, tot la Festivalul Shakespeare. De data aceasta, insa, piesa pe care o pune in scena ii apartine unui dramaturg de origine romana, Eugen Ionescu. “Rinocerii” acestuia sunt probabil cea mai faimoasa piesa scrisa de un roman. In 1960 a fost pusa in scena de Orson Welles, cu Laurence Olivier in rolul principal si cu Michael Gough si Maggie Smith, cunoscuti mai recent drept Alfred, majordomul din “Batman”, si Minerva McGonagall din seria “Harry Potter”. In cea mai recenta montare a Rinocerilor, rolul principal e interpretat de Benedict Cumberbarch, faimos pentru rolul titular din serialul “Sherlock”.
Gallery