ß
Cand presedintele Republicii Filipine a iesit in fata natiunii pentru a tine un discurs, populatia nemultumita s-a adunat sa protesteze, iar jandarmii au fost trimisi la fata locului pentru a se asigura ca situatia nu scapa de sub control si ca nu vor exista incidente.
Imaginile de la proteste au surprins insa si o alta fata a conflictului dintre fortele de ordine si populatie. Un jandarm a izbucnit in lacrimi dupa ce un protestatar l-a hartuit, tipand la el si imbrancindu-l. "De ce ne faci asta? De ce vrei sa ne ranesti?", a strigat cetateanul nemultumit, cu toate ca nu fusese agresat in niciun fel.
Jandarmul epuizat a cedat si a izbucnit in lacrimi, incercand sa explice ca este doar un simplu angajat si ca incearca sa-si faca treaba. In acel moment, oamenii care au vazut suferinta si lacrimile de pe fata ofiterului au inceput sa-l consoleze, i-au oferit servetele, l-au imbratisat si l-au batut pe umar, incercand sa-l imbarbateze.
Imaginile surprinse de un fotograf aflat la proteste au facut inconjurul lumii si au reusit sa-i emotioneze puternic pe cei care le-au vazut. "Asta arata ca nu toti politistii sunt lipsiti de sentimente", "Cu totii vrem pace. Violenta nu este niciodata o solutie", au comentat cei care au vazut fotografiile.
Gallery