Rapperul Eminem, cunoscut pentru faptul ca este foarte discret in ceea ce priveste viata personala, a acceptat sa vorbeasca, intr-un documentar, despre dependenta sa de calmante, care ar fi putut sa il ucida.
In documentarul "How to Make Money Selling Drugs", protejatul lui Dr. Dre a acceptat pentru prima data sa vorbesca despre aceasta problema care ar fi putut sa-l coste viata.
El a spus ca a fost dependent de Vicodin si, mai mult, a refuzat multa vreme sa accepte problema sa, agravandu-si astfel situatia, informeaza purepeople.com.
La un moment dat si-a dat seama insa ca, daca nu ia masuri, va muri. Dupa o perioada petrecuta in spital si tratamente de dezintoxicare, Eminem este iar gata sa ia cu asalt scena muzicii rap, iar in vara acestui an isi va lansa un nou album.
Eminem a lansat, de-a lungul carierei sale, sapte albume, care s-au vandut in 86,5 milioane de exemplare in toata lumea. Dupa ce si-a facut debutul in actorie, in 2002, cu rolul din "8 Mile", pentru care a fost laudat de criticii de specialitate, Eminem a preferat sa se concentreze asupra carierei sale de muzician. Cel mai recent album al sau, intitulat "Recovery", a fost discul cu cele mai mari vanzari din Statele Unite in anul 2010.
MEDIAFAX
Gallery