ß
Un parfum pentru slabit, care contine arome ce stimuleaza metabolismul si elimina pofta de mancare, a fost lansat recent in Marea Britanie.
Noul produs se numeste Diet Slimming Perfume, costa 24,99 lire sterline si contine arome precum cea de alge marine si cele ale unor ierburi care elimina pofta de mancare, cu o nota citrica ce ofera o senzatie de prospetime, informeaza dailymail.co.uk, citat de Mediafax.
Desi suna ciudat, Diet Slimming Perfume nu este primul produs de acest tip aparut pe piata. Anul trecut, compania franceza Velds a lansat parfumul "Prends Moi", despre care producatorul spune ca ii ajuta pe oameni sa "slabeasca cu placere". Velds spune ca parfumul contine "un complex de slabit" ce include cofeina, carnitina si spirulina - elemente esentiale pentru pierderea in greutate.
S-au facut mai multe teste pe femei cu varsta intre 18 si 70 de ani, care nu tineau cura de slabire, si s-a constatat ca 75% dintre acestea simteau ca parfumul contribuie la reducerea nevoii de a lua o gustare, iar 73% au spus ca le face placere sa foloseasca acest parfum.
In ceea ce priveste Diet Slimming Perfume, Vee Koppelman, fondatorul site-ului de produse cosmetice si de infrumusetare VZ Hair and Glamour, care comercializeaza acest produs, a spus: "Este un parfum nou fantastic pentru persoanele care urmeaza o dieta si doresc sa piarda in greutate inainte sa renunte la haine pentru plaja".
"Este complet natural si beneficiile lui sunt incredibile, de la imbunatatirea circulatiei sangvine pana la stimularea sistemului imunitar, fiind un antioxidant care ajuta la detoxifierea organismului", a adaugat el.
Insa nu toata lumea este incantata de acest produs. Multi antrenori de fitness spun ca produsele care elimina senzatia de foame s-au dovedit foarte populare in ultimii ani (existand mai ales sub forma de pastile), insa cheia pentru a slabi eficient si pe termen lung este adoptarea unui stil de viata sanatos, cu o alimentatie echilibrata si multa miscare.