ß
Hollywood-ul, din nou in doliu. Indragitul actor Patrick Swayze a incetat din viata, dupa o lupta chinuitoare cu un cancer pancreatic.
Vedeta in varsta de 57 de ani s-a stins la Los Angeles. Familia i-a fost alaturi in ultimele clipe. Fusese diagnosticat in urma cu 20 de luni si sanatatea i-a slabit de la o zi la alta.
Mai jos puteti vedea un montaj video facut de fani in memoria actorului:
"Sunt intr-o forma grozava. Sunt un cowboy, un dansator. Am sa inving boala", spunea el in 2008, dupa ce a aflat teribila veste si a tinut sa continue filmarile la serialul "The Beast".
Swayze a devenit unul dintre starurile Hollywood-ului cu rolul din "Dirty Dancing" (1987), care este unul dintre cele mai populare filme din lume. Actorul, nascut in Texas, a jucat in acest film rolul atractivului instructor de dans Johnny Castle, alaturi de Jennifer Grey, in rolul unei adolescente timide pe nume Frances "Baby" Houseman, care se transforma intr-o femeie indrazneata sub influenta acestuia.
Swayze a fost unul dintre autorii piesei "She\'s Like the Wind", pe care a interpretat-o pentru coloana sonora a filmului. Piesa a ajuns pana pe locul al treilea in topurile de specialitate. Filmul a ramas popular peste doua decenii si a beneficiat si de o adaptare pentru scena de teatru.
In 1990, "Ghost" a devenit un suces si mai mare decat "Dirty Dancing", incasand peste 217 milioane de dolari in America de Nord si circa 505 milioane de dolari la nivel mondial.
Uite cateva secvente memorabile din "Ghost":
Patrick Swayze a fost nominalizat de trei ori la premiile Globul de Aur, pentru rolurile din filmele "Dirty Dancing" (1987), "Ghost" (1990) si "Reginele balului/ To Wong Foo Thanks for Everything, Julie Newmar" (1995), si are o stea pe Walk of Fame la Hollywood.