ß
Angelina Jolie s-a intors pe covorul rosu la 18 zile dupa ce a dezvaluit ca a suferit o operatie de dubla mastectomie.
Angelina Jolie, 37 ani, a pasit pe covorul rosu la premiera filmului World War Z in Londra, Marea Britanie, unde a fost primita ca o eroina de admiratori. Actrita i-a fost alaturi partenerului ei Brad Pitt care are rolul principal in blockbusterul despre o invazie de zombie, regizat de Marc Forster.
"Sunt aici pentru Brad. Sunt mandra de el" a declarat Angelina care a primit de la fani la premiera jucarii de plus si mesaje de felicitare pentru decizia luata.
Foto: GETTY IMAGES
Dupa ce si-a extirpat sanii deoarece poarta o gena "defectuoasa" care ii creste riscul de cancer ovarian si de san, actrita a decis sa se opereze din nou, de aceasta data pentru a-si scoate si ovarele.
Angelina Jolie a luat aceasta decizie deoarece medicii i-au explicat ca are sanse de 87% sa dezvolte cancer la san si 50% la ovare, scrie revista People.
Actrita, in varsta de 37 de ani, planuieste sa se opereze inainte de a implini 40 de ani. Asta inseamna ca dupa interventia chirurgicala, actrita nu va mai putea avea copii, insa avand in vedere ca ea si Brad Pitt au impreuna trei copii adoptati si trei biologici, ei vor putea apela la adoptii in cazul in care isi vor mai dori copii.
"Vreau sa am o viata lunga si sanatoasa. Dupa operatie, sansele mele de a face cancer la san au scazut de la 87% la mai putin de 5%. Acum pot sa le spun copiilor mei ca nu trebuie sa se teama ca ma vor pierde din cauza cancerului la san", a declarat actrita.
Angelina a devenit constienta de pericolul pe care il reprezinta cancerul dupa ce mama ei s-a luptat timp de opt ani cu aceasta boala si a murit la varsta de numai 56 de ani. Pierderea mamei sale a afectat-o puternic pe actrita, care a declarat ca nu vrea ca cei sase copii ai sai sa treaca prin ce a trecut ea.
Gallery