ß
Matusa actritei Angelina Jolie a murit din cauza unui cancer mamar duminica, la aproape doua saptamani dupa ce artista americana a anuntat ca a suportat ea insasi o dubla mastectomie întrucat a fost diagnosticata cu o gena care creste cu 87% riscul de a dezvolta un cancer la san, scrie Mediafax.
Debbie Martin, sora mai tanara a mamei actritei americane, a murit la varsta de 61 de ani, la Palomar Medical Center din orasul californian Escondido. Informatia a fost confirmata de purtatorul de cuvant al clinicii medicale.
Sotul ei, Ron Martin, a declarat pentru postul de televiziune britanic Sky news ca sotia lui era purtatoare a aceleiasi gene "defectuoase", BRCA1, cu care a fost diagnosticata si Angelina Jolie.
Mama actritei Angelina Jolie, Marcheline Bertrand, a murit din cauza cancerului ovarian, in 2007, la varsta de 56 de ani.
Potrivit actritei in varsta de 37 de ani, care este partenera de viata a actorului Brad Pitt, medicii i-au spus ca prezinta un risc de 87% sa dezvolte cancer mamar si un risc de 50% pentru cancer ovarian, din cauza acestei gene (BRCA1).
Pe 14 mai, actrita Angelina Jolie a dezvaluit intr-un articol publicat in New York Times faptul ca a suportat o dubla mastectomie si a spus ca spera ca povestea ei de viata le va ajuta pe femeile care lupta cu aceasta boala.