Emil Ioan Badescu, fostul dascal al Mariei Ciobanu, a ajuns la inchisoare pentru ca a ajutat-o pe artista sa intre la ansamblul Ciocarlia, unde si-a inceput cariera. Pentru angajarea la ansamblu artista a avut nevoie de un certificat care sa ateste ca era absolventa a sapte clase. Pentru ca in copilarie cantareata urmase doar patru clase, a apelat la Badescu, invatatorul din satul natal, pentru falsificarea certificatului de studii. Artista a fost primita la “Ciocarlia”, dar falsul a fost denuntat si dascalul a ajuns in inchisoare. Si in timp ce artista isi pava drumul catre glorie, un om si familia lui sufereau nestiuti de nimeni.
Dupa ce Emil Ioan Badescu si-a spus pentru prima oara povestea de viata - legata iremediabil de cea a Mariei Ciobanu, sotia sa, Victoria Badescu ne-a impartasit si ea propria istorie, aceea a unei femei care a suferit mult in viata. "Maria Ciobanu nu stie ce paine amara am mancat eu cand am ramas singura sa cresc patru copii, pentru ca sotul meu a intrat in inchisoare," se plange Victoria Badescu. Femeia marturiseste ca , desi nu o uraste pe Maria Ciobanu, nici nu o mai respecta, pentru ca, spune ea, s-a asteptat la un minim de recunostinta din partea artistei. Marturiseste insa ca o admira pentru vocea exceptionala, pe care isi aminteste ca a remarcat-o inca de pe vremea cand Maria Ciobanu era o copila. Ceea ce o supara cel mai tare pe Victoria este faptul ca s-ar fi putut evita arestarea sotului ei, daca Maria Ciobanu s-ar fi tinut de cuvant : ”Maria Ciobanu i-a promis ca ii va restitui certificatul ca sa il anuleze si va urma cursuri la seral.” Daca artista isi tinea promisiunea, nu s-ar fi aflat niciodata ca i s-a falsificat un act, ar fi avut si ea parte de cariera si Emil Badescu de libertate.