ß
Serban Copot "hiena" lupta pentru visul Valentinei Hainarosie in cel de-al XIII-lea sezon al emisiunii "Dansez pentru tine".
Cate ore repetati zilnic, tu si partenera ta?
Repetam aproximativ 6 ore pe zi, intr-o zi am stat si 9 ore si mi se pare foarte greu. Valsul, spre exemplu, a reprezentat pana recent un subiect cu care nu m-am intersectat niciodata si acum transpir litri de apa in incercarea de a-i prinde secretul. Sunt bucuros sa fac acest efort pentru o cauza nobila, mai ales ca sunt ajutat de un coregraf foarte talentat. Baietelul meu invata sa mearga, iar eu invat sa valsez. Ce poate fi mai frumos?
Ai vanatai? Dar febra musculara?
Ambii genunchi ii am invinetiti, febra musculara m-a lasat in acest moment, dar am avut cateva dimineti cand m-am ridicat din pat ca o testoasa intoarsa pe carapace. :)
Ai avut parte de accidentari?
Inca nu si sper ca Dumnezeu si coregraful sa ma tina departe de astfel de incidente. Nu vreau sa ii retez sansa partenerei mele la locul intai printr-un astfel de ghinion. Ar fi nedrept si mult prea usor pentru ceilalti concurenti.
Ce faci seara, cand ajungi acasa, pentru a scapa de oboseala? Iei aspirina sau calmante?
Nu am luat niciun calmant sau pastila de atenuat durerile musculare. Am "savurat" febra musculara ca un sportiv de performanta care stie ca durerea iti arata cat de serios si de mult ai muncit. Am extrem de multe de invatat si sunt dispus sa muncesc foarte mult. Iau doar suplimente de vitamine pentru a putea sustine efortul fizic.
Te ajuta in vreun fel sotia?
Bineinteles ca primesc ajutor. Este alaturi de mine 110%. Ii este foarte greu fara mine acasa, stiu asta si incerc sa ii usurez cat pot existenta. Acum are doi baieti de ingrijit si nu este deloc usor. Pana acum nu s-a plans, se tine batoasa si o admir pentru asta. Seara, dupa ce adoarme cel mic, mai primesc cate un masaj din partea ei si ma opresc aici cu detaliile…
Cum iti recuperezi energia si cum te pregatesti pentru o noua zi grea?
Iau suplimente de vitamine si de minerale pe care le folosesc sportivii de performanta. Tinand cont ca nu am mai dansat de 10 ani, intrarea intr-un regim spartan de antrenamente fara un suport consistent in alimentatie duce la accidentari si probleme de sanatate grave. Vreau sa ies din acest concurs imbunatatit, nu doar harsait.
Suferi de vreo afectiune care ti-ar putea face probleme?
Nu sufar de nicio afectiune, dar incerc sa fiu cat se poate de precaut.
Care crezi ca sunt punctele slabe ale echipei tale? Dar punctele forte?
Ne cunoastem de foarte putin timp, iar un partener de dans trebuie sa fie in simbioza perfecta cu tine cand esti pe ring. Acesta este un punct slab foarte important. Coregraful nostru, Lilian, ne-a facut o evaluare si cred ca si-a construit o strategie prin care sa puna in evidenta punctele forte si sa compenseze punctele slabe. Ne trebuie doar munca, munca si iar munca.
De care dintre stilurile de dans ti-e frica?
De absolut toate stilurile imi este frica. S-au schimbat multe lucruri de cand m-am lasat de dans si sunt nevoit sa uit tot ce stiam pentru a rescrie un nou capitol.
Care dintre dansuri ti se pare cel mai usor si care ar fi cel mai greu?
Imi este greu sa apreciez din moment ce am inceput doar cu un stil. La aceasta intrebare am sa va pot raspunde dupa ce se va termina competitia.
A fost vreun moment in care ai simtit ca n-o sa poti duce greul, din cauza oboselii? Sau e prea devreme pentru asta?
Nu este devreme si ma inspaimanta asta. Este extenuant ritmul de repetitii, dar, la sfarsitul zilei, cand te uiti in ochii partenerei, gasesti rostul celor ce ti se intampla.
Gallery