ß
Cantareata Adele a devenit pentru prima data mama, dupa ce a nascut, vineri seara, un baietel, informeaza presa britanica, citata de Mediafax.
Artista britanica si iubitul ei, Simon Konecki, au devenit astfel fericitii parinti ai unui baietel care a venit pe lume in noaptea de vineri spre sambata, relateaza tabloidul Daily Mail.
"Adele si Simon sunt absolut incantati. Ea era deja in culmea fericirii datorita faptului ca vor avea un copil impreuna", a declarat o sursa pentru tabloidul britanic.
Un purtator de cuvant al cantaretei a refuzat sa confirme sau sa infirme aceste informatii: "Nu vom emite niciun comunicat de presa pentru moment. Nu comentez".
Adele, in varsta de 24 de ani, are o relatie cu Simon Konecki, in varsta de 38 de ani, care a inceput la sfarsitul anului trecut. Cantareata a anuntat ca era insarcinata prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul ei in luna iunie.
Simon Konecki are deja o fiica in varsta de cinci ani cu fosta lui sotie, Clary Fisher.
Adele Laurie Blue Adkins, cunoscuta mai simplu ca Adele, este cantareata si compozitoare. Ea a debutat la 19 ani si s-a bucurat de un real succes comercial, fiind apreciata si de criticii muzicali. Adele a fost prima artista care a primit premiul Critics' Choice la BRIT Awards. Pana in prezent, ea a lansat pe piata doua albume, "19" si "21".
Adele, a carei silueta este departe de a fi una standard in showbiz, are o voce exceptionala. Artista nu s-a ferit sa vorbeasca despre suferintele sale in dragoste in melodii precum "Someone Like You" si "Rolling in the Deep".
Castigatoare a opt premii Grammy si cu un album, "21", care s-a bucurat de un succes urias in 2011, cantareata a fost nevoita sa isi anuleze turneul nord-american in toamna anului trecut, dupa ce a suferit o operatie la coardele vocale. Cantareata britanica a revenit pe scena la Gala Grammy de pe 12 februarie, cand a castigat sase trofee din sase nominalizari si a sustinut un recital care a fost indelung ovationat. Atunci, presa a remarcat ca Adele a reusit sa o eclipseze cu mult pe celebra si excentrica Lady Gaga.
Adele a fost inclusa de revista Time in topul pe 2012 al celor mai influenti oameni din lume.
MEDIAFAX