Cat de probabil este un atentat terorist in Romania, cum ne afecteaza conflictul din Siria si este vinovat Serviciul de Informatii Externe de deteriorarea imaginii Romaniei in lume?
La aceste intrebari a raspuns Teodor Melescanu, seful SIE, invitat in editia din 21 octombrie a emisiunii “Dupa 20 de ani” difuzata de ProTV si Voyo.ro de la ora 10:00.
Cristian Leonte, moderatorul emisiunii si jurnalistii Claudiu Pandaru (redactor-sef Gandul.info), Cristian Hostiuc (director editorial “Ziarul Financiar”) si Oana Maiuga (senior corespondent Stirile ProTV) au parcurs impreuna cu seful spionilor principalele evenimente de pe scena politica interna si internationala.
“Romania nu este imuna la pericolul unor atentate teroriste” este de parere Melescanu. Insa, desi un asemenea act nu este iminent in perioada urmatoare, SIE, varf de lance in combaterea terorismului, va colabora si cu vecinii bulgari pentru a preintampina astfel de situatii. Aceasta cu atat mai mult cu cat, subliniaza seful spionilor, atentatul de la Burgas a evidentiat o noua schema operationala – pot deveni victime ale atentatelor nu numai state mari, ci si, asa cum s-a intamplat in Bulgaria, tari europene din zona de frontiera si, dupa cum s-a observat, nu exista legaturi locale ale celulelor teroriste.
Previziunile SIE referitoare la situatia din Siria indica faptul ca evenimentele din aceasta tara evolueaza spre un razboi civil, insa, e de parere Teodor Melescanu, exista riscul externalizarii sale in tarile din jur. Am putea asista la o “explozie a statului sirian asa cum il stim”, crede Melescanu, fapt ce ar crea o atmosfera de nesiguranta in Orientul Mijlociu si ar ingreuna situatia refugiatilor de acolo.
Seful spionilor din Romania apreciaza modul in care a reactionat Turcia, caracterizandu-l ca “echilibrat si responsabil”.
Cat priveste faptul ca fostul presedinte interimar, Crin Antonescu, a insinuat ca SIE ar fi in spatele problemelor de imagine pe care le-a avut Romania in vara, Teodor Melescanu afirma: “Nu ne ocupam de imagine, nu suntem firma de relatii publice”.
In editia din 21 octombrie a emisiunii “Dupa 20 de ani” Teodor Melescanu a raspuns acuzatiilor lui Dan Diaconescu cum ca ar fi fost urmarit de SIE prin Europa, a discutat despre tensiunile existente in zona euro, dar si despre prelungirea crizei economice.