ß
  • PRO TV
  • Andra, mai incisiva decat o stiai: Ce crede ea despre "papusile" cu playback-ul

Andra, mai incisiva decat o stiai: Ce crede ea despre "papusile" cu playback-ul

<span style="color:#f00;">Andra, mai incisiva decat o stiai:</span> Ce crede ea despre "papusile" cu playback-ul

Andra a vorbit deschis despre familia ei, cantaretii din Romania si despre planurile de viitor.

Cum erai acum 5 ani? Ce si unde cantai, ce planuri si proiecte aveai?
Cred ca toata lumea stie ce faceam acum cinci ani, ca nu vorbim de-acum cincizeci de ani... Cantam mult, aveam concerte, incepusem si experienta in televiziune, ca moderator, eram iubita lui Catalin, inca nu sotie – ne-am casatorit acum patru ani – si incepeam o viata noua, simteam cum se aduna cate ceva nou si frumos in existenta mea, de la an la an.

Cum te-ai simtit prima data cand ai urcat pe o scena? Dar prima data cand ai intrat in studio? Ai facut ceva "stangaci"?

Eu am urcat prima data pe scena cand aveam patru ani, la spectacolele pentru copii, iar la 7 ani eram deja la televizor, la Tip Top Minitop, daca mai tii minte emisiunea. Probabil aveam emotii, dar pe atunci ma duceau parintii mei de mana la tot felul de show-uri si concursuri, asa ca m-am deprins de mica sa nu mai am emotii, asta m-a ajutat mult mai tarziu. Stangacii? Hm... ce sa zic, oi fi facut...

Cum ti se pare ca a evoluat showbiz-ul romanesc in aceasta perioada? Inclusiv pe plan muzical.
Destul de bine pe un plan, destul de rau pe altul, ca sa zic asa. Adica sunt si lucruri care se fac mai bine, ma refer mai ales la muzica, la calitatea pieselor si a inregistrarilor. Sau la show-urile de maxim interes, cum e si “Romanii au talent”, emisiunea pentru care lucrez si eu. Dar sunt din pacate si lucruri mai putin placute, ma refer la compromisuri, la promovarea unor pseudo-vedete si asa mai departe.

Ce nu ai face niciodata ca sa te mentii in top?
N-as face rabat de la calitatea pieselor, asta niciodata. Cand sunt in top, vreau sa fiu pentru ca piesa pe care o cant e foarte buna. Si cred ca am reusit, avand in vedere ca melodiile pe care le-am lansat in ultimii ani se difuzeaza in peste 30 de tari. Sunt foarte mandra de asta, nu vreau sa sune a falsa modestie, dar chiar stiu ca am facut lucruri de calitate in plan muzical. Si am lucrat cu o echipa foarte buna. Ei, vezi? La asta n-as renunta niciodata numai ca sa intru in nu stiu ce top indoielnic.

Cum ti se pare noua generatie de cantareti din Romania?
Unii sunt foarte buni si asta ma bucura, ii vad si la “Romanii au talent”, dar si cu alte ocazii. Din pacate, nu pot sa nu spun ca inca se lanseaza si tot felul de pseudo-artisti care fac playback mai tot anul, iar cand n-au incotro si trebuie sa cante live, se sufoca sau canta fals.

De ce crezi ca se pune atat de mult accentul pe look? Crezi ca adevaratele talente mai au vreo sansa?
Din fericire, inca au sanse si cantaretii adevarati, e drept ca in alte imprejurari decat cei decorativi, ca sa zic asa. Sa n-o luam tragic, “papusile” cu playback-ul nu ajung prea departe, n-au cum. Daca iesi din tara si canti undeva prin strainatate, cei de acolo te taxeaza imediat, in primul rand playback-ul iese din discutie. Ca sa poti canta live si dansa in acelasi timp, ai nevoie de antrenament zilnic. Madonna, la peste 50 de ani deja, face zilnic exercitii, canta, danseaza, de-aia reuseste sa faca show-uri excelente, impecabile din punct de vedere artistic.

Cu ce n-ai avea curajul sa te imbraci niciodata? Ce n-ai mai purta niciodata?

Nu e vorba de curaj, e usor sa ai curaj, in fond pe plaja stau in costum de baie si nu-mi trebuie mare curaj pentru asta. Totul e sa porti haina potrivita in momentul potrivit, sa nu fii deplasat, caraghios. Nu port niciodata ceea ce nu ma reprezinta, ceea ce nu ma prinde, nu-mi sta bine. Atat. In rest, ma ghidez mult dupa sfaturile bunei mele prietene, stilista Dana Budeanu.

Cum arata o zi obisnuita in familia Maruta? Cine se trezeste primul, cine face cafeaua, cine gateste.

Pai, cine se trezeste primul, ala face cafeaua.  Depinde de zi, uneori ma trezesc eu, uneori el... Depinde si de fiul nostru, pe cine striga mai tare – el se trezeste primul, de fapt. Mersi, ii convine, ca se si culca primul. Asa, deci o zi obisnuita din viata noastra e o zi de alergatura, care incotro, pe unde avem treaba. Cum prindem un ceas liber, fugim acasa, la David, sa-l vedem, sa ne jucam cu el. Serile sunt mai linistite, ne adunam iar acasa si ne povestim cum a fost peste zi. De gatit nu avem timp, ne ajuta parintii si o doamna draguta, noi chiar nu avem timp, nu suntem fitosi, dar avem prea multe de facut.

Numeste 5 lucruri care definesc un cuplu stabil, care fac o casnicie durabila.
Pasiuni comune, prietenie, sinceritate, rabdare si, nu in ultimul rand, multa iubire.

Cum a inceput povestea ta de iubire cu Catalin Maruta? Cand v-ati sarutat prima data, cum te-a cerut in casatorie? Aminteste-ne :)
Noi ne cunosteam mai demult, ma tot invita in emisiunile lui la TVR, dar eram prieteni, atat. Treptat, insa, destinul a facut sa ne apropiem, de la o intrevedere la alta bagam de seama cate lucruri avem in comun. Si odata, la Cerbul de Aur, ne-am dat seama ca e ceva romantic intre noi, ca nu mai suntem doar amici... El a trimis un curier cu un brat de trandafiri pana la camera mea, am fost impresionata. De-atunci suntem impreuna. Ne-am logodit la Venetia, acolo m-a cerut in casatorie, eram in vacanta, impreuna, si, pe buna dreptate, lui i s-a parut locul potrivit pentru o logodna.

Ce fel de copil e David? Cine te ajuta cand ai "obligatii de serviciu"?
E un copil perfect, stiu ca asta spune orice mama, dar chiar e un copil bun, care doarme, mananca, se joaca, nu plange decat foarte rar, daca se loveste... Iar de ajutat, ma ajuta mama si, bineinteles, bona lui David. El e un copil lipicios, se intelege cu toata lumea. E tare dragalas!

Care a fost cea mai trasnita chestie pe care a facut-o David?
A facut atatea lucruri trasnite, incat mi-e greu sa aleg una. Oricum, cele mai trasnite lucruri le face prin parc, cand e cu alti copii.

S-a schimbat ceva in relatia dintre tine si Catalin de cand a aparut David? E vreunul "gelos" pe celalalt in vreun moment?

Gelos? Niciodata, la niciun nivel. Ne ocupam in mod egal de David si el ne iubeste pe amandoi la fel. Aud ca in alte familii exista asemenea “gelozii”, dar la noi nu e cazul.

Ce muzica asculta acasa ori in masina familia Maruta?

Muzica buna, de toate genurile.

Ce ar putea face Catalin sa te supere tare, tare de tot? Farsa cu taxiul, la "Happy Hour" te-a afectat destul de tare.
Nu m-a afectat decat pe loc, nu m-am suparat deloc pe el, pana la urma am ras si mai rad si acum. Presa a scris atunci ca m-a traumatizat, ha, ha  wow, pai m-au facut si ei sa rad! Nici vorba, Catalin nu ma suparara niciodata tare, iar asa... ipotetic... ce sa zic, e ciudat sa fac presupuneri... E un tip foarte corect, asta a fost una dintre calitatile care m-au atras la el de la bun inceput.

Unde ti-ai dori sa fii peste 5 ani? In cariera, in viata personala....
Sa progresez macar cat am progresat in ultimii cinci ani. Deci sa-mi pastrez ritmul, cum se spune, si personal, si profesional.
 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni