ß
Dupa 5 ani de "Happy Hour", se pregateste o schimbare care ii va bucura pe fanii emisiunii. De luni, 15 octombrie, "Happy Hour" are la dispozitie 15 minute in plus ca sa iti prezinte cele mai tari subiecte din showbiz-ul autohton, pentru ca show-ul monden incepe la 17:30.
Cu aceasta ocazie, veveritele vesele din band-ul "Happy Hour" ne-au impartasit cateva secrete din culise, dar si planurile lor de viitor.
Cine compune cantecelul cu care intampinati invitatii?
Madalina: Cantecele de intrare pentru invitati sunt stabilite impreuna cu editorul nostru muzical, iar cand este nevoie de versuri personalizate le facem impreuna, dupa caz.
Alina: Originalele sunt compuse de... compozitorii originali. Versurile, insa, atunci cand le schimbam, sunt o colaborare “Madalina-scenaristi”. Eu nu pot fi diplomata cand vine vorba de zeflemea in versuri, asa ca am stat departe de sportul asta.
Care va place voua cel mai mult? Care sunt versurile?
Madalina: Clar nu am avut niciodata vreun cantec preferat pentru intampinat invitatii, dar ma bucur ca atunci cand vin trupe sau artisti putem canta in felul nostru piesele lor! Iar de cele mai multe ori si artistii au reactionat pozitiv cand au auzit reorchestrari ale pieselor proprii.
Alina: Wow!!! E un exercitiu prea greu avand in vedere ca in atatia ani am cantat probabil mii de cantecele. “Preferatul” meu in schimb, care inca ma bantuie, este “Maria Ciobanu - Doar o mama poate sti”.
Ati avut parte vreodata de reactii neasteptate din partea invitatilor. Ati suparat pe cineva?
Madalina: Da, evident ca au fost si reactii mai “nervoase” ale catorva invitati. Oricum, in cele din urma au inteles ca este vorba despre ironizarea situatiei in care se aflau: divort, scandal, etc. Si ca noi ne facem treaba si nicidecum nu i-am “atacat” in vreun fel.
Alina: De suparat, noi nu prea suparam pe nimeni, ca nu prea avem cum. Dar cu siguranta cea mai neasteptata reactie a fost “palma” pe care a primit-o Maruta de la sotul Israelei. Noi n-am stiut nici o secunda ca era totul aranjat de ei.
Care este personajul vostru monden preferat?
Madalina: Personaj monden?!
Alina: Monden, monden... Marinela Nitu!!!! Garda mondena veche.
Ce proiecte muzicale aveti?
Madalina: In curand va fi gata si prima noastra piesa, dupa ani si ani. Nu pot sa zic decat ca este minunata, iar oamenii alaturi de care am lucrat sunt super talentati si ma bucur ca au acceptat sa lucram impreuna! Pe langa asta, trupa RedBlonde canta de 5 ani cu placere la evenimente private, detine propria sala de repetitii, propriul studio de inregistrari si spera ca in timp sa ajunga cat mai sus.
Alina: Proiectul muzical din vietile noastre in acest moment e ceva foarte important pentru noi doua si va surprinde pe toata lumea!
Care este cea mai mare ambitie a voastra in muzica?
Madalina: Ambitiile sunt in ceea ce ma priveste intotdeauna altele. As fi vrut ca talentul pe care il am sa fie mai mult nativ decat muncit, iar in muzica mi-as dori sa pot canta cat mai mult alaturi de trupa pe care o avem.
Alina: Cea mai mare ambitie a mea este sa am o trupa de punk-rock, care sa aiba succes. Dar, din pacate, la noi nu e posibil.
Cine sunt "eroii" vostri: pe plan muzical, personalitati, personaje de fictiune...
Madalina: Nu stiu daca e bine sau pragmatic sa ai eroi sau idoli. Intotdeauna am apreciat munca, dorinta, perseverenta, ambitia si, mai ales, performanta. Deci in oricine vedeti asa ceva... clar poate fi un erou sau idol.
Alina: Eroi pe plan muzical sunt cei pe piesele carora am invatat sa cant: Guano Apes, Evanescence si Skunk Anansie. Personalitati... e greu. Iar personaje de fictiune, Harvey Specter din serialul “Suits”.
Care a fost cel mai fericit moment din viata voastra?
Madalina: Fericirea este relativa, de aceea nu as putea da un exemplu de fericire maxima. Faptul ca traiesc, ca am maini, picioare si ca sunt ok, e o fericire, nu?!
Alina: Momentul in care am simtit fericirea pura si adevarata a fost nasterea lui Evelin, nepotica mea.
Ce idee preconceputa a oamenilor despre voi ati vrea sa schimbati?
Madalina: Ma bucur sa spun ca oamenii nu au idei preconcepute despre noi. Despre mine, personal, poate ca ar fi o idee preconceputa si anume ca as fi inabordabila. Ceea ce nu e adevarat! Sunt foarte, foarte sociabila, dar mai am si zile proaste cand fata mea poate nu arata prietenie.
Alina: Cred ca toata lumea are impresia ca daca aparem la televizor, suntem fitoase. Dar cred ca suntem niste persoane complet normale. Ah! Si cea mai des intalnita fraza este “esti mult mai slaba in viata reala decat la televizor!!” Da!!! Televizorul ingrasa!
V-ati certat vreodata intre voi?
Alina: A existat un singur moment in 8 ani de zile in care ne-am certat un pic, insa si atunci nu a tinut de noi, ci de o a treia persoana. Ne-am asezat frumos la o masa si ne-am discutat problemele. Ajuta foarte mult diferentele dintre noi, cea mai importanta fiind cea de varsta. Eu am ce invata de la Madalina si imi place sa cred ca si invers.
Daca ati fi cantat intr-o emisiune de divertisment din America, ce emisiune ar fi fost?
Madalina: “Late Night Show” prezentat de Maruta.
Alina: “Late Night Show” sau show-ul lui Ellen Degeneres... e geniala femeia!
Unul e Maruta! "Happy Hour", de luni pana vineri, de la 17:30, la ProTV.
Gallery