ß
In weekendul 13-14 octombrie, Mihai Petre organizeaza cea mai mare competitie de dans sportiv din Romania. Romanian Open, care se va desfasura la Sala Rapid din Giulesti, reuneste sute de perechi din intreaga lume. Juratul de la "Dansez pentru tine" si de la "Romanii au talent" ne vorbeste intr-un interviu pentru protv.ro despre cat de greu a fost sa organizeze acest eveniment si ce anume l-a motivat pe el sa devina un dansator bun.
Ce dansatori aduci la competitia de saptamana asta?
Foarte multi dansatori buni! La sectiunea latino-americana avem inscrise patru perechi din primele 10 ale lumii. Vor fi cel putin 13 tari participante. Avem perechi inscrise si din Australia si Noua Zeelanda. Va fi un super show si asta pentru ca majoritatea perechilor inscrise sunt finaliste la campionate si cupe mondiale si europene, asa ca va astept weekendul asta, la Sala Rapid din Giulesti, sa va bucurati de un spectacol de dans in toata puterea cuvantului.
Care sunt cele mai mari provocari cand organizezi un astfel de eveniment?
Sunt foarte multe! Sa reusesti sa aduci cele mai bune perechi si cei mai buni arbitri din lume, sa gasesti finantare, sa te ocupi de toate detaliile organizarii, ale promovarii, etc.
A fost o lectie importanta pentru mine si chiar cred ca am invatat foarte multe lucruri dupa aceasta experienta.
Cum sunt relatiile in lumea dansatorilor buni – sunteti mai mult prieteni sau concurenti?
Dansul sportiv este o disciplina in care fair-play-ul e la el acasa, asa ca suntem foarte buni prieteni intre noi, chiar si pe ringul de dans.
Tu cum erai la inceput, iti mai aduci aminte?
Foarte emotionat, dar cu o dorinta mare de a castiga. Am stiut intotdeauna ce vreau si am muncit ca sa ajung acolo. Asa cum spunea si Fred Astaire, oamenii tind sa creada ca dansatorii buni au acest talent din nastere, dar este de fapt vorba de foarte multa munca si antrenament ca sa ajungi acolo.
Mai ai emotii acum, cand urci pe scena sa dansezi?
Intotdeauna!
Ce anume te-a motivat sa devii un dansator atat de bun?
In primul rand faptul ca imi place sa dansez. In al doilea rand, sunt o fire competitiva. Sentimentul pe care il ai atunci cand castigi o competitie sportiva e fantastic.
Perfectionismul de care eu „sufar” l-am dus si in ringul de dans si am incercat intotdeauna sa fiu din ce in ce mai bun.
Ce le-ai spune barbatilor care nu vor sa vina la lectii de dans pe motiv ca dansul nu e “ceva masculin”? Asa sa fie oare, esti mai barbat daca nu stii sa dansezi?
Dupa parerea mea e total gresit sa crezi ca dansul nu e ceva masculin. Genul de dans pe care il practicam este definit de interactiunea dintre barbat si femeie, iar rolul fiecaruia e foarte bine conturat. La o petrecere, de exemplu, barbatii care danseaza au de obicei mult mai mult succes decat cei care admira de pe margine.
Ce mesaj le transmiti vedetelor care participa sezonul asta la Dansez pentru tine?
Sa munceasca mult, sa incerce sa isi pastreze calmul si sa faca spectacol pe ringul de dans!
Ai vreun antrenor preferat la Vocea Romaniei?
Imi place formatul in general! Stiu ca in fiecare marti, de la ora 20:30, trebuie sa ajung la un concert foarte tare. Din fericire nu e pe station, ci chiar in fata televizorului, la mine acasa! :)
Mihai Petre va asteapta pe 13-14 octombrie la Sala Rapid. Galele finale, semifinalele si finalele vor incepe la ora 19:00, atat sambata cat si duminica. Mai multe detalii aici.