ß
Serviciul Roman de Comedie prezinta "Imnul reformei sanitare" in noul serial de la ProTV - "Spitalul de dementa".
Din 4 octombrie, la Pro Tv debuteaza un serial de comedie aparte, cu un umor atipic, care trateaza intr-o nota comica si intr-un stil care nu te poate lasa indiferent realitatea medicala din Romania. “Spitalul de dementa” este o fictiune comica in regia lui Peter Kerek, dupa un scenariu de Toni Grecu si Adrian Onicu, in care isi vor face aparitia actori foarte cunoscuti din grupul “Serviciului Roman de Comedie”, printre care Jojo, Claudiu Maier, Monica Anghel, Cosmin Natanticu, Cristian Martin, Aniela Petreanu, Andreea Doinea si altii.
„“Spitalul de dementa” este un produs nou pe mai multe planuri”, dezvaluie Toni Grecu, cel care semneaza scenariul noului serial de la Pro Tv. ”In primul rand, e un serial de comedie realizat intr-o maniera in premiera in televiziunea romaneasca, lucru pe care vreau sa-l subliniez. Echipa asta si-a propus, sa fie ceva nou nu doar sub aspectul subiectului, ci si sub cel al realizarii, al imaginii, compozitiei. In al doilea rand, credem ca este un serial de comedie care va interesa publicul larg deoarece abordeaza un subiect extrem de fierbinte: reforma sistemului sanitar din Romania, modul in care este tratat pacientul intr-un spital oarecare din plaiul mioritic. Este un subiect grav, dar il tratam cu comedie pentru ca hazul de necaz e specific romanului, atunci cand vezi ca nu poti indrepta ceva, il iei la misto, e singura sansa sa nu innebunesti. Asadar, va invit sa urmariti serialul “Spitalul de dementa” sa vedeti ca oricand se poate si mai rau”, mai spune Toni.
“Spitalul de dementa” e un loc al suficientei si incompetentei medicale tratate cu ras si veselie. Desi o fictiune comica savuroasa, serialul se inspira din realitatea existenta in multe spitale romanesti. “Spitalul de dementa” este spitalul cu cea mai mare rata a rateurilor: aici se rateaza tot, operatii, tratamente, proceduri, cariere, familii.
“Spitalul de dementa”, in fiecare joi seara, din 4 octombrie, la ProTV!
”In “Spitalul de dementa” avem operatii de tot felul, implanturi, schimbari de sex, operatii in general simple pentru ca cele complicate nu se mai pot face deoarece s-a furat aparatura”, dezvaluie Toni Grecu despre tratamentele unice pe care telespectatorii Pro Tv le vor vedea doar in ”Spitalul de dementa”. ”Iar cand spun operatii de implant”, continua acesta, ”va dau doar o directie: siliconul este sanitar, nu de operatie, pentru ca e low-cost, de altfel totul e low-cost, atat de putini bani au mai ramas in bugetul spitalului. Nici pastile nu mai sunt, iar bolnavii sunt tratati doar cu apa in ideea ca vor primi o infuzie de bani de la minister: la inceput li se da apa ca sa aiba un suport, sa nu spuna ca nu sunt bagati in seama, plus ca tratamentul cu apa chioara e sanatos, nu da efecte adverse si bolnavul e multumit ca asistenta ii face ceva.” Ca in fiecare institutie din Romania unde treburile merg prost, Sistemul este de vina. Personalul este admirabil, insa Sistemul il doboara. Concluzia este veche si verificata: decat sarac si bolnav, mai bine bogat si sanatos.
Actorii care pot fi urmariti si in show-ul ”Serviciul Roman de Comedie” vor da nastere in acest nou serial unor personaje colorate, extrem de amuzante si pitoresti, de la medici si asistente, la personaje cheie in conducerea spitalului, pacienti care mai de care mai diferiti sau ingrijitori ai institutiei. Pe langa acestia insa, fiecare episod al serialului se va bucura si de alti actori invitati, dupa cum dezvaluie chiar Toni Grecu: ”In acest proiect nu apar doar actorii din SRC, este un produs in care apar mult mai multi actori, fie ca fac parte din generatia tanara, fie ca sunt din generatia consacrata. E un mix de distributii, daca vreti, astfel incat in fiecare episod vom avea personaje noi, proaspete, care sunt jucate de actori care nu fac parte din SRC”, a incheiat acesta.