ß
Cantareata Shakira si iubitul ei, fotbalistul spaniol Gerard Pique, de la echipa FC Barcelona, vor deveni parintii unui baietel, care se va naste la sfarsitul lunii ianuarie 2013.
Potrivit revistei columbiene Gente, cele doua vedete, care nu cunosc deocamdata sexul bebelusului, isi alinta viitorul copil cu doua porecle: Ulicito - daca va fi baiat - si Ulicita - daca va fi fetita, informeaza latino.foxnews.com.
Jurnalistii de la publicatia sud-americana afirma ca au vazut rezultatele ecografiei pe care Shakira a facut-o la Miami in urma cu zece zile.
Purtatorul de cuvant al cantaretei a spus agentiei de presa EFE ca Shakira si iubitul ei au decis sa nu faca nicio declaratie publica despre aceasta sarcina, care, potrivit revistei Gente, se afla in cea de-a 13-a saptamana.
In articolul din Gente sunt postate si cateva fotografii ale cuplului, aflat in vizita la Miami, dar si o declaratie a medicului Victor H. Gonzalez-Quintero, care a consultat-o pe Shakira. "Exista o probabilitate de 80% ca bebelusul sa fie un baietel", a spus medicul.
Inainte de a afla sexul bebelusului, viitorii parinti au inceput sa se refere la acesta cu poreclele "Ulicito" si "Ulicita" si le-au spus medicilor - atat celor din Barcelona, cat si celor din Miami - ca nasterea se va face prin cezariana.
Artista columbiana cu origini libaneze s-a despartit in ianuarie 2011 de Antonio de la Rua, fiul fostului presedinte argentinian Fernando de la Rua, dupa o relatie care a durat 11 ani, si are de atunci o relatie cu fotbalistul clubului F.C. Barcelona Gerard Pique.
MEDIAFAX
Gallery