ß
Stefan Banica a intrat in studio la inceputul acestei veri pentru inregistrarea unor cantece noi pentru viitorul sau album, al 14-lea disc de autor din cariera. Si pentru ca isi doreste sa fie mereu aproape de publicul sau, Stefan s-a gandit ca in plina vara sa dezvaluie deja primul cantec inregistrat la mijlocul lunii iunie, care se numeste "Nu e prea tarziu".
Atat muzica, cat si versurile ii apartin lui Stefan Banica. Este o piesa de dragoste, care aduce un parfum si un sound aparte si ar putea fi incadrata in genul vintage. Single-ul "Nu e prea tarziu" a fost lansat de curand si poate fi ascultat deja pe posturile de radio.
" E o piesa de dragoste in care am pus accent pe stare, emotie si versuri. Chitara electrica are un sound aparte, vintage, gen anii '60, iar contrabasul aduce un plus de autenticitate, parfumul specific acelor ani. Consider ca e un cantec binevenit in peisajul muzical actual si sper sa va placa, sa-l fredonati!", spune Stefan Banica.