ß
Lindsay Lohan a ajuns la limita, dupa ce a fost gasita inconstienta in apartamentul ei. Se pare ca actrita de 26 de ani lucreaza non stop la cel mai ambitios proiect din cariera ei de pana acum, pelicula "Liz&Dick", in care joaca rolul divei Elizabeth Taylor.
Lohan a fost gasita inconstienta in apartamentul ei de catre medici, insa nu a fost spitalizata. "Lindsay lucreaza de la 7 dimineata pana la seara tarziu, a avut un program cumplit in ultima perioada si asta a extenuat-o. Era obosita si s-a retras in camera ei sa se odihneasca.
Producatorii au fost ingrijorati si au chemat medicii, care au gasit-o inconstienta si dezhidratata. Insa si-a revenit dupa ce au avut grija de ea. Acum este acasa si se odihneste, va reveni maine mai tarziu pe platou" a spus purtatorul de cuvant al actritei.
Medicii au confirmat ca au primit un apel pentru o persoana inconstienta, dupa ce mai multi colegi din echipa de productie au incercat sa o trezeasca fara succes. Ajunsi la fata locului, medicii au reusit sa o trezeasca si sa stea de vorba cu ea. Pana la urma, nu a fost transportata la spital.
Lohan a primit cel mai important rol din cariera ei de pana acum, cel al lui Elizabeth Taylor. "Nu era doar o actrita incredibila, ci si o femeie extraordinara. Pentru mine, este o onoare faptul ca am fost contactata pentru a juca acest rol", a declarat Lohan.
Filmarile pentru "Liz & Dick" au inceput in luna iunie, la Los Angeles. Lindsay Lohan a fost eliberata, la sfarsitul lunii martie, de obligatia de se mai prezenta pentru a fi audiata periodic in fata Curtii Superioare din Los Angeles, dupa ce ajuns cu bine la finalul regimului de libertate conditionata care i-a fost impus in urma unui scandal din 2007.
Filmul Liz & Dick, produs de Lifetime, va prezenta povestea de dragoste dintre actorii Elizabeth Taylor si Richard Burton, care au fost casatoriti de doua ori: intre 1964 si 1974 si, din nou, intre 1975 si 1976.
Potrivit presei de la Hollywood, care nu de putine ori o ironizeaza pe tanara actrita din cauza exceselor si a scandalurilor din viata ei personala, Lindsay Lohan pare ca doreste sa se "specializeze" in ultima vreme in rolurile unor legende ale marelui ecran. Starleta americana a pozat recent intr-un pictorial pentru numarul din ianuarie/ februarie al revistei Playboy, a carui tema centrala a fost Marilyn Monroe.