ß
  • PRO TV
  • Cine va lua Oscarul in 2012 pentru cel mai bun rol principal masculin? Voteaza aici

Cine va lua Oscarul in 2012 pentru cel mai bun rol principal masculin? Voteaza aici

Cine va lua Oscarul in 2012 pentru cel mai bun rol principal masculin? Voteaza aici

Cine a castigat si cine ar fi trebuit sa castige?  Aceasta e intrebarea pe care cinefilii s-au obisnuit sa si-o puna dupa gala Oscarurilor. Batalia pentru cel mai bun actor in rol principal este una stransa in acest an. Va reusi George Clooney sa puna mana pe al doilea Oscar din cariera, isi va rascumpara Academia Americana de Film pacatele pentru ca l-a uitat de atatea ori pe Gary Oldman, pune mana Brad Pitt pe prestigiosul trofeu dupa 3 nominalizari sau francezul Jean Dujardin va scrie istorie?

George Clooney - The Descendants
Regie: Alexander Payne
Distributie: George Clooney, Shailene Woodley, Amara Miller
Buget: 20 de milioane de $

Zambetul, sarmul si carisma irezistibila il fac tinta numarul unu pentru membrii Academiei Americane de Film. In filmul lui Alexander Payne, George Clooney ( 51 de ani) reuseste perfomanta sa fie fermecator si uman in acelasi timp intr-un rol dificil pe care il duce stralucitor in spate  pana la capat. Pentru acest rol a luat deja Globul de Aur ca cel mai bun actor in rol masculin si toata lumea il vede drept marele favorit in cursa pentru Oscaruri.
 

Jean Dujardin - The Artist
Regie: Michel Hazanavicius
Distributie: Jean Dujardin, Bérénice Bejo, John Goodman
Buget: 20 de milioane de $

Jean Dujardin poate ajunge la 39 de ani primul actor francez care ia Oscar pentru un rol principal. George Clooney al Frantei cum este alintat de presa, Jean Dujardin duce in spate, rostind doar 2 cuvinte tot filmul, capodopera lui Michel Hazanavicius castigatoare al unui Glob de Aur si al unui BAFTA. Ar fi ciudat si nedrept sa nu i se recunoasca talentul intr-un film in care ne aduce aminte de Clark  Gable, Gene Kelly, Douglas Fairbanks sau Rudolph Valentino. Cu acest rol, Jean Dujardin a luat premiul pentru interpretare la Cannes.

Brad Pitt - Moneyball
Regie: Bennett Miller
Distributie: Brad Pitt, Robin Wright, Jonah Hill
Buget: 50 de milioane de $

In ultimii 10 ani, Brad Pitt (48 de ani) a reusit sa transforme imaginea baiatului de aur de la Hollywood in cea de actor si producator capabil sa sustina interpretari complexe. Cu rolul managerului de baseball care reuseste sa schimbe regulile jocului in Moneyball, actorul a bifat a treia nominalizare la Oscar si ar fi timpul sa fie recompensat cu o statueta.

Gary Oldman - Tinker Tailor Soldier Spy
Regie: Tomas Alfredson
Distributie: Gary Oldman, Colin Firth,  Tom Hardy
Buget: 21 de milioane de $

Este o rusine ca un actor ca Gary Oldman nu a reusit sa fie recunoscut de Oscaruri pana acum. Cu o cariera de 30 de ani in spate, Oldman a reusit sa obtina la 53 de ani prima nominalizare la Oscar cu un rol dificil: cel al spionului britanic George Smiley pus sa vaneze o cartita inflitrata in MI6 in timpul Razboiului Rece in ecranizarea romanului lui John le Carré.

Demian Bichir - A Better Life
Regie: Chris Weitz
Distributie: Demián Bichir, Jose Julian, Eddie Sotelo
Buget: 10 milioane de $

Cand au fost anuntate nominalizarile pentru cel mai bun rol masculin in acest an la Oscar, toata lumea se intreba "Cine este Demian Bichir?". Actorul mexican Demian Bichir (48 de ani) este un outsider la gala din acest an, insa se lauda cu un rol memorabil  -  cel al unui tata gradinar in LA care se straduieste sa-si tina fiul departe de tentatii si pericole oferindu-i oportunitatile pe care le nu le-a avut. Ultima data cand un mexican a luat Oscarul a fost in 1956 cand statueta mergea la Anthony Quinn pentru Lust for Life.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni