ß
  • PRO TV
  • Maladia Alzheimer se propaga de la o zona cerebrala la o alta, la fel ca o infectie: STUDIU

Maladia Alzheimer se propaga de la o zona cerebrala la o alta, la fel ca o infectie: STUDIU

Maladia Alzheimer se propaga de la o zona cerebrala la o alta, la fel ca o infectie: STUDIU

Maladia Alzheimer se propaga de la o zona a creierului la o alta, urmand traseul dat de legaturile existente intre celulele cerebrale, raspandindu-se astfel la fel ca o infectie, au anuntat autorii unui studiu american realizat pe soareci, ce a fost publicat miercuri.

 

Potrivit autorilor, acest studiu ar putea conduce la punerea la punct a unor tratamente pentru oameni, care vor permite incetinirea ritmului de avansare a maladiei, la inceputurile ei.

Studiul, publicat online in revista PloS One, confirma o ipoteza recenta, referitoare la evolutia maladiei Alzheimer, potrivit careia aceasta boala se dezvolta incepand de la o singura zona a creierului.

Insa in acest caz nu este vorba de un agent infectios, ci de o proteina anormala, denumita "proteina tau", ale caror acumulari sub forma de filament sufoca si distrug progresiv celulele nervoase, denumite neuroni.

Cercetatorii americani considera ca blocarea acestui proces intr-un stadiu incipient ar putea infrana propagarea acestei maladii neurodegenerative, care are efecte devastatoare si este incurabila.

"Studiile precedente, inclusiv cele realizate prin imagistica prin rezonanta magnetica (RMN) pe oameni, au evidentiat deja acest tip de propagare a maladiei", a declarat medicul Scott Small, profesor de neurologie la Universitatea Columbia din New York, coautor al studiului.

"Dar acele studii nu au aratat cu certitudine faptul ca boala Alzheimer se propaga direct de la o regiune a creierului la o alta", a adaugat el intr-un comunicat.

Pentru a demonstra acest lucru, savantii au obtinut soareci transgenici, purtatori ai unei gene care produce o forma anormala a proteinei umane tau, in cortexul entorhinal, o zona importanta pentru memorie.

Creierele acestor soareci au fost analizate in diverse momente in decursul unei perioade de 22 de luni, pentru a stabili o harta a propagarii proteinei tau.

Ei au constatat ca pe masura ce acei soareci imbatraneau, proteina tau se propaga de-a lungul unui "coridor" anatomic, de la cortexul entorhinal pana la hipocampus, iar apoi pana la neocortex.

"Aceasta progresie este foarte asemanatoare cu ceea ce observam in primele stadii ale maladiei Alzheimer la oameni", a explicat medicul Karen Duff, profesor de patologie si psihiatrie la Universitatea Columbia, principalul autor al studiului.

Savantii americani au descoperit astfel indicii care i-au facut sa afirme ca proteina tau se deplasa de la un neuron la altul prin intermediul sinapselor - ramificatii existente intre celulele cerebrale, prin care acestea comunica intre ele.

Maladia Alzheimer, cea mai frecventa forma de dementa intalnita la persoanele in varsta, se caracterizeaza printr-o acumulare de placi beta-amiloide - un tip de proteine - in creier si prin depuneri fibroase, formate de proteina tau in neuroni.

Boala provoaca pierderea progresiva si ireversibila a facultatilor mintale. Maladia Alzheimer afecteaza aproape 36 de milioane de persoane pe plan mondial in anul 2010.

MEDIAFAX

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni