Cantareata americana Lady Gaga a declarat intr-un interviu recent ca isi doreste un copil, insa, spre surprinderea presei americane si a actualului ei iubit - care este american - artista a spus ca tatal bebelusului trebuie neaparat sa fie italian.
Totodata, artista a precizat ca isi doreste sa devina mama prin inseminare artificiala.
Actualul iubit al cantaretei este modelul si actorul Taylor Kinney, un american nascut si crescut in orasul Neffsville din statul Pennsylvania.
La varsta de 25 de ani, Lady Gaga, al carei nume real este Stefani Germanotta, este renumita pentru discretia pe care o pastreaza in legatura cu viata ei privata. Marti insa, ea a declarat pentru postul spaniol radio Ibiza ca se afla in cautarea unui partener cu care sa conceapa un copil, iar acel partener trebuie sa fie italian.
"Imi doresc un copil de la un donator italian - din Sicilia, daca este posibil", a declarat artista americana.
Tatal cantaretei, Joseph Germanotta, care detine un restaurant la New York, este originar din satul Naso din Sicilia.
Taylor Kinney si Lady Gaga s-au cunoscut in timpul filmarilor pentru videoclipul piesei "You And I", turnat in septembrie 2011, in care modelul american a interpretat rolul iubitului cantaretei. Dupa acel videoclip, in care exista si scena unui sarut fierbinte intre cei doi protagonisti, Lady Gaga si Taylor Kinney au aparut de multe ori impreuna in public.
Cu toate acestea, atunci cand a fost intrebata de reporteri, in octombrie 2011, despre viata ei amoroasa, cantareata americana a raspuns: "Stiti prea bine ca nu vorbesc despre viata mea amoroasa; sunt insa foarte fericita".
MEDIAFAX