ß
O tânara australiana in vârsta de 22 de ani a supravietuit in mod "miraculos" unei sarituri de peste 100 de metri in apele fluviului Zambezi din Africa, in apropiere de cascada Victoria, dupa ce coarda elastica s-a rupt in timpul saltului.
Erin Langworthy, aflata in vacanta, a decis sa sara cu coarda elastica in ajunul Anului Nou de pe un pod situat deasupra cascadei Victoria.
La câteva secunde dupa ce a sarit, la 111 metri deasupra fluviului ce formeaza granita dintre Zambia si Zimbabwe, coarda s-a rupt. Imaginile inregistrate de o camera de luat vederi o arata pe tânara in timp ce loveste apa din plin, cu picioarele legate, inainte de a fi luata de apele repezi ale fluviului.
"Totul s-a innegrit. Aveam impresia ca sunt lovita din toate partile", a povestit ea pentru televiziunea australiana Channel Nine. "Pe masura ce ma scufundam in apa, aceasta devenea tot mai rece si mi-am revenit". Erin Langworthy, care locuieste in Perth (vest), facuse rafting cu o zi inainte pe ape repezi si si-a amintit recomandarile instructorului cu privire la masurile de siguranta.
"Curentul era violent si am inceput sa aud zgomotul" cascadei, a declarat ea. "Este ca si cum ai fi in interiorul valului, esti aspirat catre fund apoi revii la suprafata, nu ai nicio orientare. Nu stiam daca sunt la suprafata sau la fund", a explicat ea.
Tânara a reusit sa inoate pâna la malul fluviului, cu picioarele legate. "A fost destul de terifiant deoarece de mai multe ori coarda s-a agatat de pietre si ramasite. Trebuia, deci, sa ma scufund sa desfac coarda", a adaugat ea.
Tânara australiana si-a rupt clavicula si are numeroase vânatai. Ea a fost dusa in Africa de Sud pentru a i se acorda ingrijiri medicale.
"Da, intr-adevar, este un miracol ca am scapat", a declarat ea.