ß
Doua surori adolescente din Afghanistan - Shabnam si Sadaf Rahimi – iau in serios lupta pentru drepturile femeilor. Cele doua fete se antreneaza din greu si formeaza prima echipa de box feminin din Afghanistan.
O sala modesta, cu oglinzi sparte, pereti cu vopseaua scorojita, patru saci de box si cateva saltele decolorate pe podeaua de ciment – asa arata sala lor de antrenamente. Cele doua fete poarta masti pentru a se proteja de praful dens care se ridica de jos, scrie reuters.com.
“A fost visul meu sa devin boxerita. La inceput, tatal meu nu a fost de acord. Spunea ca fetele nu ar trebui sa practice sportul asta”, a declarat Sadaf, 18 ani, pentru Reuters. “Dar dupa ce am castigat prima medalie, s-a razgandit”.
Boxul feminin este inca un sport neobisnuit in multe tari, dar mai ales in Afghanistan, unde multe fete si femei trebuie sa indure violenta fizica si tot felul de abuzuri chiar la ele acasa si nu au acces la educatie sau la locuri de munca.
Stadionul pe care se antreneaza era folosit inainte pentru executii publice
De trei ori pe saptamana, cele doua fete vin si se antreneaza pe stadionul Ghazi, care inainte era folosit de talibani pentru executii publice, intre 1996 si 2001. Acolo, femeile erau lapidate pentru adulter si, in ciuda renovarilor din ultimii ani, trecutul stadionului continua sa le dea fiori sportivilor care il frecventeaza.
“Familia mea a fugit in Iran in timpul regimului talibanilor. Dar am auzit ca aici omorau femeile si cand trebuie sa fac exercitii singura, intru in panica”, spune Sadaf.
Sub conducerea talibanilor, toate sporturile pentru femei au fost interzise. Chiar si in prezent, femeile afgane au mult mai putine oportunitati de a face sport, in comparatie cu barbatii.
Au continuat sa faca box in ciuda amenintarilor cu moartea
Multi oameni din societatea conservatoare considera luptele un tabu pentru femei, iar cele doua surori au primit amenintari serioase de-a lungul timpului. “Acum doi ani, tatal meu a fost sunat si i-au spus ca ori ne rapesc, ori ne omoara daca vom continua sa facem box”, a declarata Shabnam, 19 ani. Timp de o luna, le-a fost frica sa mai mearga la sala, si asta pana cand instructorul lor s-a oferit sa le transporte in siguranta.
Echipa formata din Shabnam si Sadaf a fost recunoscuta in 2007 de Comitetul Olimpic National al Afghanistanului, pentru a incuraja femeile sa lupte pentru valorile lor si sa descurajeze stereotipurile. Acum, sunt recunoscute 25 de sportive care practica boxul in Afghanistan. “Vrem sa aratam lumii intregi ca femeile afgane pot fi lideri si pot face orice, chiar si sa boxeze!”, sustine antrenorul lor, Mohammad Saber Sharifi.
Visul lor - sa castige aurul olimpic
Shabnam Rahimi a castigat prima ei medalie de aur in Tadjikistan de curand, in timp ce sora ei mai mica a luat argintul. ”Vreau sa devin din ce in ce mai buna la box, ca sa pot sa ridic cat mai sus drapelul tarii mele”.
Cea mai mare speranta a fetelor este sa participe la Jocurile Olimpice din 2012 si sa aduca acasa medalia de aur, dar mai intai trebuie sa treaca de calificarile din China, in luna mai. Boxul feminin va fi introdus anul acesta pentru prima data in programul Jocurilor Olimpice de la Londra.
Gallery